Primăria Piatra Neamț și Consiliul Județean vor să extindă liniile de troleibuz cu fonduri europene. Președintele Consiliului Județean Neamț, Constantin Iacoban și primarul Dragoș Chitic s-au întâlnit vineri, la Primăria Piatra Neamț, pentru a pune la punct un plan comun de acțiune. La întrunire au fost invitați să participe și directorii de la Troleibuzul și de la Luxten, firmă ce are în concesiune iluminatul public din Piatra Neamț, pentru că, se pare, există șansa extinderii și a acestor tipuri de rețele, tot prin atragerea de fonduri europene în cadrul POR 2014 – 2020.
”Președintele Consiliului Județean Neamț, Constantin Iacoban, a răspuns invitației noastre de a participa la întâlnirea săptămânală în care se discută proiectele europene pe care Primăria Piatra Neamț intenționează să le realizeze în cadrul Programului Operațional Regional, 2014 – 2020. Vineri, am discutat cu președintele Iacoban despre un proiect referitor la extinderea și modernizarea infrastructurii de transport urban ecologic, mai exact liniile de troleibuz. Atât președintele Consiliului Județean, cât și conducerea S.C. Troleibuzul, și-au exprimat deschiderea spre o colaborare, într-un parteneriat în trei, care să ducă la concretizarea acestui proiect în municipiul Piatra Neamț. Totodată, au fost invitați la discuții și reprezentanții Eon și cei de la Luxten, firmă concesionară a serviciului de iluminat public, pentru că noi le-am prezentat intenția de realizare și extindere a sistemului de iluminat public din Piatra Neamț. Și-au exprimat dorința de a colabora și acceptul pentru a putea utiliza stâlpii și rețelele pe care le dețin dumnealor. În plus, am dori ca într-un astfel de proiect să introducem și iluminatul arhitectural al clădirilor din Piatra Neamț și înnoirea stocului de instalații ce le folosim la iluminatul ornamental de sărbători”, a precizat Dragoș Chitic, primarul interimar al municipiului Piatra Neamț.
Irina ȘTEFĂNESCU