* Florin Demişcă şi-a zburat creierii cu pistolul agentului
Dragoş Constantin Curcudel (33 de ani), din Săbăoani, a fost condamnat, ieri, de Tribunalul Neamţ la o pedeapsă de un an şi patru luni închisoare cu suspendare pentru că prietenul său, Florin Dimişcă (25 de ani), s-a împuşcat. Fost agent principal la Secţia Rurală 3 Săbăoani, Dragoş Curcudel şi-a recunoscut vina de la primul termen al procesului şi a cerut magistraţilor să fie judecat după procedura simplă.
Tragedia s-a petrecut în noaptea de 14 spre 15 iulie, anul trecut. Florin Dimişcă venise acasă de puţin timp, de la muncă din Italia, şi în acea sâmbătă a vrut să meargă la discotecă, în sat, să-şi vadă vechii prieteni. Pe drum s-a întâlnit cu poliţistul Dragoş Curcudel, care tocmai ieşise din tură şi i-a spus că-l însoţeşte. S-au întors împreună acasă la Demişcă, polițistul s-a îmbrăcat cu haine civile și și-a lăsat şi pistolul în dulap, după care au plecat spre discotecă. S-au distrat câteva ore, iar la un moment dat Florin Demişcă a spus că se duce să se culce. Poliţistul a mai rămas puțin, iar ulterior a plecat împreună cu niște amici. Când a revenit acasă, spre dimineață, s-a dus să se culce în bucătăria de vară, ca să nu-și deranjeze prietenul care dormea în casă. Câteva ore mai târziu, când s-a trezit și a intrat în casă, Dragoș Curcudel și-a găsit prietenul într-o baltă de sânge, împușcat în cap cu pistolul din dulap. Şi-a chemat colegii, a dat declaraţie şi imediat şi-a depus demisia din poliție.