Pentru a scurta timpul de emitere a adeverinţelor care atestă contribuţia la Fondul Unic, şeful Casei de Asigurări de Sănătate Neamţ, juristul Radu Firăstrău, a stabilit ca aceste documente să poată fi trimise beneficiarilor fie prin fax, fie prin e-mail. Astfel, nemţenii plătitori de CAS care au nevoie de adeverinţe pentru interare în spital ori pentru a putea beneficia de gratuitate la cabinetele medicale de specialitate pot trimite documentele necesare în vederea eliberării adeverinţei pe numărul de fax 0233.226141 ori pe e-mail adeverinte@casnt.ro
Conducerea CAS Neamţ subliniază faptul că eliberarea adeverinţelor se face doar în situaţia transmiterii tuturor documentelor necesare pentru categoria de asigurat în care se încadrează fiecare persoană. Pentru soluţionarea mai rapidă, în eventualitatea în care apar neconcordanţe sau mai este nevoie de vreun document, solicitanţii sunt rugaţi să lase şi un număr de telefon la care pot fi contactaţi, precum şi un număr de fax ori e-mail la care vor primi adeverinţa cerută.
CAS Neamţ se confruntă, în această perioadă, cu o avalanşă de solicitări de card european, având în vedere că foarte multă lume pleacă peste hotare în concediu şi are nevoie de o dovadă de asigurat în caz de urgenţă medicală. Astfel, pentru simplificarea procedurilor de eliberare a unor documente, conducerea CAS Neamţ a stabilit noi facilităţi.
Geanina NICORESCU
De ce mai trebuie oare in 2014 sa ni se elibereze niste adeverinte pe suport de hartie cand s-ar putea ca medicii sa acceseze o baza de date unica, la nivel national, utilizand un user si parola si sa faca o nenorocita de cautare dupa un CNP – 3 min le ia?
Iar daca salariatul (pacientul) merge in alt judet pentru control/operatie trece mai intai pe la angajator care ii elibereaza o adeverinta cu o multime de informatii (un A4 plin), apoi merge la Casa cu acea adev. si o copie a actului de identitate pentru ca aceasta sa scrie doua randuri – datele de identificare si mentiunea – este asigurat.
Cei ce au gandit acest sistem si-au pus macar problema cate persoane pun pe drum, cat timp irosit, cati salariati platiti la ghiseu, cati nervi adunati la cozi (mai mereu).
Sa nu mai zic de faptul ca omul pleaca la urgenta in alt judet pentru operatie si alearga apartinatorii dupa adeverinta, cauta un fax, apoi trimite originalul prin curier rapid.