Oficialii de la FC Ceahlăul au stabilit ca doamnele şi domnişoarele să aibă intrare liberă la meciul de duminică seară, de la ora 20 şi 45 de minute, pe care formaţia din Piatra Neamţ îl va disputa cu Petrolul Ploieşti, în etapa a 22-a a ligii întâi. Şefii pietreni doresc astfel să le facă un cadou reprezentantelor sexului frumos din Piatra Neamţ şi nu numai, care sâmbătă, cu ocazia zilei de 8 Martie, vor sărbători Ziua Femeii. Doamnele şi domnişoarele care doresc să îi vadă pe viu pe Mutu, Zicu sau pe jucătorii de la FC Ceahlăul, au gratuite în sectorul Vip, pe rândurile 5 şi 6, la tribuna întâi şi la tribuna a doua. „Ne-am gândit să facem şi noi un cadou frumos doamnelor din Piatra Neamţ cu ocazia zilei de 8 Martie, şi le invităm în tribunele stadionului Municipal, duminică, 9 martie, la meciul cu Petrolul. Sperăm să fie prezente în număr cât mai mare şi să îi încurajeze pe jucătorii noştri”, a spus Iulian Boghian, directorul de marketing de la FC Ceahlăul. Preţul biletelor la confruntarea cu trupa lui Cosmin Contra rămân aceleaşi, 5 lei la peluze, şi 10 lei la tribunele întâi şi a doua.