Parchetul Neamț a finalizat ancheta și a decis trimiterea în judecată a polițiștilor pietreni Sorin Nicolae Blagocin și Florinel Cristinel Alistar pentru trafic de influență, alături de Cornel Bodescu. Dosarul a fost înregistrat joi, pe rolul Tribunalului Neamț și intră în cameră preliminară pentru o perioadă de maxim două luni.
Polițiștii judiciariști pietreni au intrat în atenția procurorilor în primăvara anului trecut, după un denunț formulat de cunoscutul Sorinel Voroneanu, din Bârgăuani. Potrivit Parchetului, agenții de la Poliția municipiului Piatra Neamț sunt acuzați de trafic de influență din perioada 2010–2014, când ar fi pretins și primit diferite sume de bani de la persoane care aveau dosare penale și cărora li s-ar fi promis soluții favorabile, inclusiv prin demersuri față de alți colegi.
După declanșarea urmării penale, polițiștii au fost arestați, iar după o lună au fost puși în libertate la decizia Curții de Apel Bacău. (C.I.)