Conducerea Companiei Judeţene „Apa Serv” a semnat, joi, un contract de atribuire a unor lucrări în valoare de peste 10 milioane de euro pentru construirea, extinderea şi modernizarea unor staţii de tratare a apei.
Firma care a câştigat licitaţia este ”Costruzioni Dondi S.p.A.” din Italia iar termenul de execuţie al lucrărilor este de 20 de luni.
”Ne bucurăm că am depăşit toate impedimentele care au apărut şi acum putem spune că am semnat toate cele 7 contracte de lucrări din cadrul proiectului. Obiectivul acestui contract îl constituie proiectarea şi execuţia extinderii şi modernizării a două staţii de tratare a apei uzate, construirea unei noi staţii de tratare a apei uzate, modernizarea a două staţii de clorinare a apei precum şi a unui front de captare a apei”, a declarat Ionuţ Cătălin Dughir, directorul general al Companiei Judeţene ”Apa Serv”.
În oraşul Târgu Neamţ se va realiza extinderea şi modernizarea staţiei de epurare a apei uzate iar în comuna Vânători se va moderniza staţia de clorinare şi frontul de captare Lunca, cel care deserveşte aglomerarea Târgu Neamţ – Vânători.
În oraşul Bicaz se va extinde şi moderniza staţia de epurare a apei uzate iar în comuna Taşca se va moderniza staţia de clorinare Ticoş, care deserveşte zona Bicaz.
În comuna Podoleni va fi construită o staţie nouă de tratare a apei uzate pentru zona Săvineşti – Roznov în timp ce în oraşul Roznov va fi demolată staţia veche de epurare a apei uzate.
Valoarea contractului este de 45,7 milioane lei, fără TVA, având drept surse de finanţare 79,14 la sută fonduri europene şi 20,86 la sută cofinanţare naţională.
(Gabriel Apetrii)