Poliţiştii vor trăi şi ei emoţiile Bacului de toamnă, dar nu din postura de candidaţi. La nivel naţional, 1572 de poliţişti vor fi, zilnic, la datorie, pe toată perioada susţinerii examenului de maturitate, asigurând măsurile de ordine în zona unităţilor de învăţământ.
”Pentru prevenirea evenimentelor negative şi asigurarea desfăşurării în condiţii de linişte şi siguranţă a examenelor, poliţiştii vor acţiona în zona adiacentă instituţiilor de învăţământ pentru depistarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică”, se arată în comunicatul IGPR.
De asemenea, poliţiştii rutieri vor asigura fluidizarea traficului rutier, cu scopul de a preveni accidentele şi ambuteiajele.
C.M.