„Poate regionalizarea administrativă să schimbe mentalul social, inclusiv al scriitorilor”
Poetul Ioan Vieru a împlinit a doua zi de Paşti 51 de ani. Născut la 6 mai 1962, la Târgu Neamţ, poetul Ioan Vieru şi-a petrecut copilăria în satul Grumăzeşti, în casa părinţilor săi, Ana (Chirilă, casnică) şi Mihai Vieru (economist). A absolvit filologia, a lucrat în redacţiile unor reviste literare, în prezent fiind directorul revistei „Contrapunct” din Bucureşti şi al fundaţiei cu acelaşi nume. A debutat în anul 1990 cu volumul „Căile şoimului”, ulterior publicând mai multe volume de versuri. Este membru al Uniunii Scriitorilor de peste 15 ani. Sosit cu câtva timp în urmă pe meleagurile natale, l-am rugat să-mi acorde un interviu. Răspunsurile trei dintre întrebări, în acest număr.
Eşti mulţumit cum au receptat criticii literari cărţile tale de poezie? De la cine te-ai aştepta, ţi-ai dori, să scrie o istorie a literaturii contemporane?
– Cărțile mele au fost receptate corect, nu am a mă plânge. Debutând după 1990, am prins vremuri nu tocmai prielnice receptării critice. Receptarea critică e mai mult un joc aleatoriu. Treaba altora dacă o fac bine sau rău. Cititorii adevărați au o inteligență superioară criticii, nu sunt pervertiți .Când, într-o după-amiază, într-o cafenea de lângă Universitate, în plină dictatură și supraveghere, am citit ce-a scris profesorul l Dan Grigorescu în referatul la prima mea carte, am avut un fel de garanție că un critic adevărat este solidar cu toate așteptările unui scriitor. Am înțeles că toți cei care m-au sprijinit merită o mulțumire înaltă, absolută în memorialul unei viziuni. O „Istorie” a literaturii nu-și mai are sensul într-o cultură liberă, modernă, cu atât mai mult astăzi. S-a schimbat lumea, unii însă o vor ca acum o jumătate de secol. Îi înțeleg. M-am despărțit de ei.
Eşti director al revistei „Contrapunct”. Consideri că merită să mai faci reviste pe care le citesc doar confraţii tăi sau nici aceia?
– Merită, și nu merită. Confrații sunt prinși în ale vieții literare, sociale, apoi își revin, își amintesc de tine, de alții. Îi simpatizez pe toți, indiferent unde sunt, cum sunt. Revistele, mai nou, fac tot felul de jocuri, ca pe vremuri, poate ceva mai dezinvolte, egolatria fiind o modă. Într-o lume a libertății politice, și a libertății de de expresie implicite, o revistă e la fel de necesară ca într-o dictatură. Însă multe reviste, am impresia, funcționează ca într-o dictatură, se cred soarele de pe cer. Iar directorii lor sunt zei. Poate regionalizarea administrativă să schimbe mult mentalul social , inclusiv al scriitorilor. Sau va fi și mai rău. Oricum, lumea veche e pe ultimii metri.
Nu participi foarte mult la viaţa literară din Capitală. Consideri că e pierdere de timp sau te fereşti de prietenia colegilor de breaslă?
– Nu am timp,viața mea este confiscată în mare parte. E bine că lucrurile stau așa. Am rămas din vremuri străvechi, destul de stigher la prieteniile literare. Știu o parte dintre confrații noștri , pe alții poate îi voi cunoaște în timp. Viața literară din Capitală este configurată pe sectoare, cartiere, primării, ministere etc. Am alte treburi decât să tremur pe lângă vreun primar sau ministru. Mă obosesc afacerile culturale, vreau libertate pentru mine și pentru toți, în egală măsură, aici mi se pare sensul profesiei noastre. Prieteniile sunt prioritare , în general, când ești tânăr, în formare. Ulterior, totul devine mult prea încărcat problematic. De ani de zile amân o lectură publică din motive misterioase mie însumi.