Un panou electoral, de 5 metri pe 3, montat de staff-ul de campanie al candidatului ARD pe Colegiul 3, Laurenţiu Dulamă, în comuna Borleşti, a fost furat chiar în zorii zilei de vineri, 9 noiembrie. Interesant este că la 5 metri mai încolo se afla un alt panou electoral al unui contracandidat care a rămas neatins. „Am făcut plângere la poliţie imediat şi ancheta se află în desfăşurare. Dacă în primele zile procedează aşa, la ce să ne mai aşteptăm de acum încolo?”, se întreabă Laurenţiu Dulamă.
Panoul a fost înlocuit între timp şi candidatul ARD speră că cel nou nu va avea aceeaşi soartă.