Un octogenar din Potoci- Bicaz a fost găsit, în dimineaţa de 1 martie, aproape mort de frig, în zăpadă, la aproape doi kilometri de casă. Bătrânul, suferind de demenţă senilă, ieşise din locuinţă pentru a merge la veceu şi pur şi simplu s-a dezorientat şi a plecat spre grădină, fiind doborât, apoi, de ger. Soţia lui l-a găsit, după o vreme. “În data de 1 martie, la ora 15.43 am fost apelaţi pentru preluarea unei persoane în vârstă de 89 de ani, din Potoci, care prezenta degerături severe, gradele II şi IV, la membrele superioare şi inferioare. Pacientul a fost preluat de un echipaj cu asistent medical şi predat Compartimentului de Primiri Urgenţe a Spitalului orăşenesc Bicaz”, a declarat dr. Dorice Albu, manager general interimar la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Neamţ. Starea pacientului nu este foarte bună, având în vedere vârsta înaintată şi degerăturile suferite, plus frigul de -15 grade Celsius îndurat, în zăpadă.
Geanina NICORESCU