Pare a fi un bordei părăsit. Patru pereţi scorojiţi, din chirpici, o uşă, două geamuri şi o prispă denivelată, pe care se zăreşte o lădiţă goală. Privirea-ţi fuge la frânghiile pline cu hăinuţe puse la uscat. Deci, coşmelia este locuită. Încerci să-ţi imaginezi cine poate trăi în asemenea condiţii, că tot vine iarna şi parcă simţi frigul şi zăpada care biciuiesc pereţii, ca să-şi facă loc prin crăpături.
De pe drum se ivesc doi băieţei blonduţi, care intră, ţinându-se de mână, pe poarta improvizată din nişte bucăţi de lemn. Din casă iese şi al treilea copilaş. Încep a se juca prin curte. De după bojdeucă apare o femeie tânără, cu nişte rufe pe braţe. E ultima sâmbătă călduroasă din această lună şi profită din plin să mai spele nişte rufe. Hainele curate de pe toţi ai casei şi aspectul îngrijit, spălat, contrastează cu condiţiile de trai. O întreb pe mamă cum reuşeşte să facă faţă greutăţilor materiale, cum de copiii sunt sănătoşi, voioşi, iar cocioaba atât de curată şi îngrijită. Femeia nu îşi ascunde trecutul amar şi vorbeşte despre prezent cu ochii trişti, dar capul sus.
Roxana Cosmina Damian are 31 de ani şi a crescut la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Alexandru Roşca”. Provine dintr-o familie cu mulţi copii, tatăl-necunoscut, mama cu alte preocupări decât creşterea celor mici. După ce a împlinit vârsta de 18 ani, a trebuit să-şi vadă de drum. S-a întors în satul natal, unde a găsit înţelegere la o bătrână, pe care a ajutat-o în gospodărie, în schimbul unui blid de mâncare şi pentru loc unde să pună „capul pe pernă”. Când avea 21 de ani, bătrâna a murit. Dumnezeu i l-a scos în cale pe actualul soţ. Sărac, dar om bun. Împreună au 3 copii: Cosmin Nicu, de 2 ani şi jumătate, Andrei Emilian, de 8 ani, şi Alexandru Marian, de 12 ani. Fiecare copil are şi un prenume de sfânt, pentru protecţie divină.
„Sunt singura din sat care nu-şi duce copiii una-două la dispensar; ai mei sunt sănătoşi, nu răcesc des şi nu au alte boli”
„Casa asta în care stăm acum e bună, am făcut-o noi, din chirpici, acum 8 ani. Înainte stăteam în casa bătrânească, veche de peste 100 de ani, tot în curtea asta, un pic mai în spate. A venit o austriacă la un moment dat şi a spus că ar vrea să amenajeze casa ca un muzeu, că e frumoasă. A zis că ne dă bani să ne facem altă casă, dar banii daţi de ea au trebuit împărţiţi între toţi fraţii soţului, fiind pământul şi casa moştenire de pe bunici, aşa că ne-am ales cu o sumă foarte mică, dar pe care noi am investit-o şi am făcut căsuţa. Austriaca s-a supărat şi nu a mai venit. Eu şi soţul încercăm să ne creştem copiii cât mai bine, să nu sufere de foame şi de frig, să poată învăţa. Asta îmi doresc pentru copiii mei, să înveţe. Cei doi mai mari sunt la şcoală, nu au nicio absenţă. Sunt alţii, mai avuţi, care lipsesc. Ai mei nici măcar nu răcesc des, n-am treabă cu doctorii. Chiar se miră asistenta de la dispensar, că nu dau pe acolo cu cei mici, şi sunt singura din sat care nu frecventez cabinetul. Mă pricep şi eu să fac un ceai, dacă e cazul, nu una-două pastile”, ne-a spus Roxana Cosmina Damian, cu o mândrie de înţeles în situaţia ei. Nu este o femeie cu capul plecat şi mâna întinsă.
SINGURUL venit constant al familiei este alocaţia copiilor
Mama se ocupă de treburile casei, de copii, iar bărbatul ei munceşte cu ziua. Sâmbătă era la cules de ghebe, ieri era plecat în sat, la deşfăcat, pe parcela cu porumb a unui consătean. SINGURUL venit constant al familiei este alocaţia copiilor. Banii sunt repede împărţiţi pe rechizite şi mâncare, poate şi câte o şosetă bună pentru copii, că nu-i poate trimite la şcoală prea ponosiţi. Femeia nu vrea ca băieţii ei să fie umiliţi din cauza situaţiei financiare a familiei. Se vede că o duce capul, cum se spune în popor, doar că viaţa nu i-a oferit un start bun, părinţi cu potenţial. Iar în viaţa reală, o tânără sărmană nu poate ridica privirea la un „prinţ”. Roxana spune că are noroc de un bărbat bun, apropiat şi de copii, care nu se dă înlături de la muncă. Lipsurile sunt multe, pornind de la casa cu pereţi subţiri, umezeala din bojdeucă, lipsa mobilierului, a hranei de zi cu zi. Din păcate, această familie nu beneficiază de ajutor social, deşi ar avea tot dreptul. Nici ajutoarele de la UE nu ajung prin farfuria lor, pentru că nu figurează cu ajutor de la stat. De fiecare dată se uită peste gard cu jind, cum alţii primesc acele conserve, în timp ce ei nu au ce pune pe masă.
Laurenţiu Todireanu, primar de Stăniţa, promite că se va implica în rezolvarea cazului, pentru ca familia să primească ajutor social
Nu am aflat care este motivul care a ţinut familia Damian departe de dreptul legal de acordare a unui ajutor social, însă am obţinut o promisiune de la actualul primar al comunei Stăniţa, Laurenţiu Todireanu.
„Cunosc această familie, Damian, ştiu că băieţii sunt îngrijiţi, cei mărişori merg la şcoală, nu au absenţe, şi este adevărat că oamenii nu au proprietăţi şi nici alte venituri constante în afară de alocaţii. Mă voi ocupa de acest caz, de întocmirea formalităţilor pentru ca această familie să beneficieze de ajutor social”, a promis domnul primar Laurenţiu Todireanu.
Evident, fiecare ajutor este bine venit, şi oricine doreşte să facă o faptă bună (donaţii de rechizite, alimente, haine, materiale de construcţii) pentru cineva care merită, poate merge la Stăniţa, unde va găsi foarte uşor casa din chircipi, ridicată pe un deluşor, cu „fruntea” spre soare, la o răscruce de drumuri.
Geanina NICORESCU