Printr-o alertă publică, lansată cu ajutorul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Auto Italia Impex a iniţiat o campanile de rechemare în service a peste 100 de autovehicule 6143 Fiat Punto cu probleme la dispozitivul de pretensionare a centurilor de siguranţă.
“Din cauza unei posibile neconformităţi în procesul de producţie al furnizorului, dispozitivele de pretensionare ale centurilor de siguranţă vor trebui actualizate prin aplicarea unui set reparaţie proiectat în vederea asigurării corectei funcţionări a acestora. Proprietarii sunt rugaţi să aducă automobilul cât mai curând posibil la concesionarul de la care l-au cumparat, sau la oricare alt concesionar Fiat-Lancia-Alfa Romeo, pentru efectuarea unei verificari. Verificarea automobilului precum şi operaţiile necesare prevenirii acestui inconvenient, vor fi realizate în cel mai scurt timp posibil şi fără nicio taxă”, a precizat societatea Auto Italia Impex, în scrisoarea destinată celor 127 de clienţi afectaţi.
Geanina NICORESCU