-Sufletul, doreai să spui, definindu-l, are tot felul de conotaţii. Una dintre conotaţii este şi aceea care subliniază faptul că, sufletul derivă şi din sistemul nostru cultural, adică am concepţia lui Decartes, o să cred că există trup şi suflet şi o să zic, cum afirmă unii înainte de moarte: Nimic nu mai există după ce vom muri. Ce poziţie are credinţa iudaică despre aceasta: după această viaţă, există o altă viaţă?
-Vreau să fac o subliniere: noi facem o confuzie între suflet şi spirit. Şi vreau să fac o diferenţiere clară. Spiritul este pe o treaptă mai înaltă, un alt lucru decât sufletul. Altfel spus: psihicul şi mentalul aparţin sufletului, dar spiritual este ceva mult mai mare, mai cuprinzător. Revenind la întrebare, înainte de toate trebuie să spun, că noi nu suntem primii filozofi care ne-am ocupat de acest cuvânt: sufletul. Socrate, Aristotel, Platon s-au ocupat foarte mult de acest aspect. Cel mai important aspect din cultura religioasă ebraică este atunci când omul a murit, el şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.Sufletul s-a ridicat undeva sus. El nu mai are nici o legătură cu trupul, ele sunt diferite. Totuşi, încet, încet s-a modificat câte ceva în cultura evreiască, datorită evreilor care au trăit în alte părţi şi au primit câteva influenţe.
-Deci, evreul moare şi după concepţia evreiască sufletul pleacă la Dumnezeu. Asta înseamnă că, în concepţia iudaică există trup şi suflet, exact ca în concepţia lui Decartes.
-Da, aceasta este direcţia simplă. Un mare scriitor din Polonia – Iudalmet Pereţ – în secolul al XIX-lea povesteşte despre o persoană a cărui suflet ajunge la Dumnezeu şi Dumnezeu trebuie să decidă unde îl aşează – în rai sau în iad. Dumnezeu îi spune – ai atât fapte bune, cât şi rele. Aşa că coboară pe pământ şi adu-mi trei fapte bune. Dacă vii la Mine cu aceste trei fapte bune, te aşez în rai. Ce vrea să spună această istorioară? Că omul dintotdeauna s-a preocupat de suflet şi de aspectul morţii. Această preocupare ne determină să ne gândim, că nu putem să lăsăm nimic fără să avem un control. Şi unicul lucru asupra căruia noi nu avem control, este acest aspect: Oare ce o să fie când…? Oare ce-o să fie după? Şi atunci fiecare are diferite păreri. Am să dau un exemplu, despre o doamnă pe care am cunoscut-o şi care are 86 de ani şi colectează toate articolele despre sufletul nemuritor. O altă persoană mi-a zis: ştii ceva, eu dacă plec din lume, las o moştenire, fiecare lasă ceva. Această moştenire este continuitatea omului să poată spune că el rămâne nemuritor – este o altă formă de nemurire. Unul spune: las cărţi.
-Totul moare, dar rămâne opera mea, care poate fi: o moştenire, o companie, o casă, etc.
-Alţii spun: am un copil, iar el o să fie continuitatea mea. Înainte cu mulţi ani, copiii mergeau pe aceeaşi direcţie cu părinţii, le continua activitatea şi părinţii când plecau din această lume ştiau că este o continuitate prin copilul lor şi astfel se simţeau nemuritori. Mai există o idee extraordinară: nu numai ca mecanism de apărare; am o asistentă care este adventistă şi spune că ea nu crede în sufletul nemuritor. Ţineţi minte că aţi tratat o pacientă cu o formă gravă de cancer şi după ce a murit aţi spus un cuvânt, care pe mine m-a omorât: că sufletul doamnei a rămas în această cameră. Atunci îi spun: hai să îţi explic de ce am spus asta! Vă dau un exemplu: aţi făcut un copil. Nouă luni a stat în burta dvs., apoi aţi muncit ca să îl învăţaţi să meargă, aţi stat cu el ore în şir ca să-i transmiteţi din valorile dvs., el a învăţat şi v-a imitat, sufletul vostru s-a format unul lângă altul, atât de important este acest copil pentru dvs., când vă duceaţi la serviciu, vă gândeaţi la copil, ori această persoană poate fi un copil, soţul sau oricare altă persoană. Şi într-o zi, Dumnezeu vrea, copilul traversează strada şi are loc un accident şi moare. Sufletul acestui copil este în dvs., ori nu este? Şi îmi răspunde: Nu este. Dar eu îi zic. Este.
-Vezi ce face religia din om? Pe unul îl pune în situaţia să zică împotriva Vechiului Testament – dar se referă doar la amintire. Nimic nu rămâne în părintele care şi-a pierdut copilul, cu ceea ce se întâmplă cu copilul după moartea sa, ci se va raporta permanent la perioada din trecut, când îşi aduce aminte.
-Faceţi acest lucru sfânt să fie mai puţin sfânt. Câţi oameni nu-i vezi că se duc la cimitir la apropiaţii lor decedaţi şi stau acolo şi se sfătuiesc.
-E o vorbă cu sine însuşi, că de fapt în realitate nu vorbeşte cu nimeni.
-Aici vreau să ajung. Că atât în Biblia veche, cât şi în alte tradiţii, primul om care a venit în lume era doar unul. N-a ieşit o grupă de oameni, a ieşit un om. De aici reiese psihologia individuală a omului şi anume, totul vine de la sufletul omului. Omul – el reprezintă totul. Eu încă nu am închis subiectulsufletului în direcţia individuală. Încă o dată: a spune suflet, eu îl asimilez cu cuvântul „eu-ul”.Aceasta este percepţia mea ca psiholog şi ca om. Dar cu alte cuvinte, tot ce ţine în partea eu-lui, dacă cineva vorbeşte aiurea, ori s-au format două „eu-ri” în mine sau mai multe…sunt de fapt suflete, care au ieşit dintr-un suflet şi ar fi bine să chemăm toate aceste suflete în adunarea asta şi să vedem cum facem ca toate să se unească şi să fie doar un singur suflet.
-Şi de ce să fie un suflet?
-Am să îţi spun de ce. Pentru că în acest caz, când mai multe suflete dau cuvântul la sufletulprincipal al omului, nu mai poate să conducă viaţa lui. Să dau un exemplu, ca să vă fie mai uşor. Există încă o posibilitate: toţi nu sunt de acord şi atunci se luptă, cine va fi coordonatorul principal şi printr-un ajutor al unui expert în această direcţie punem un alt arbitru, un alt suflet care să coordoneze totul. Dacă nu, această persoană rămâne cu schizofrenie.
Am dus asta la extremitate ca să înţelegem de unde, din punctul meu de vedere porneşte spiritul sau sufletul. Să dau un exemplu: un băiat creşte într-o casă, învaţă ce însemnă bine şi rău, învaţă ce aşteptări au părinţii lui – se creează un „eu”. Dar el ajunge la şcoală şi din cauză că nu este prea estetic – este gras sau urât – şi copiii fac glume pe seama lui. Se creează atunci un suflet care se numeşte sufletul inferior. Acest suflet se simte foarte rău din cauza a ceea ce îi fac colegii băiatului. Pe de altă parte, sufletul principal îi spune: Cum le permiţi ăstora să râdă de tine? Eşti aşa de tâmpit? Şi începe o luptă între suflete. O competiţie: cine pe cine. Aici este foarte interesantă mişcarea. În majoritatea cazurilor există o luptă între două suflete. Este o psihoză bipolară.
Acum se înţelege de ce am pus de la început accent pe partea materială, pentru că am pus accent pe „eu”. Puteam să fiu o persoană spirituală total, care să mă dedic în totalitate într-o altă direcţie şi puteam să văd asta într-o altă manieră – maniera spirituală, pentru că maniera sufletuluieste o manieră spirituală. Astfel simţi că ea este puţin mai sus decât tine.
-Eşti o persoană spirituală în momentul în care distingi că nu ai nevoie decât de o cantitate precizată din lucrurile din jur, în viziunea lui Albert Camus – un gânditor şi romancier francez. Ceea ce este cu adevărat necesar ne ajunge. Ceea ce nu ne trebuie nu ne ajunge.
-Noi acum suntem oameni maturi, liberi în discuţii poate şi inteligenţă într-un fel, care pot ajunge la concepţia materială şi se simt bine aşa. Dar majoritatea nu aşa văd lucrurile, ci se duc după dogme, sunt oameni care merg pentru că aşa li s-a spus, că aşa au învăţat. O parte merg în direcţia religioasă (eu sunt de acord cu această direcţie religioasă), dar înainte de a merge pe această direcţie, încearcă să vezi şi direcţia ta, făcându-ţi o introspecţie şi fă o îmbinare între amândouă teorii şi vezi unde te încadrezi. Ori dacă mergi că aşa ţi s-a spus, sau că aşa este pentru tine omul acela, nu contează că este pe partea dreaptă sau stângă, omul acela nu înţelege esenţialul vieţii noastre, nu înţelege care este diferenţa dintre a trăi şi a muri. Asta este esenţialul.
A spune suflet înseamnă să ne cunoaştem – unii o să spună – nu mă interesează, dacă am venit dintr-o celulă, interesant este că sunt acum. Iar de la cunoaşterea asta, este interesant ce consecinţe trag eu.
Alţii când vin la mine, cea mai importantă întrebare este: de ce îl preocupă lucrul acesta? Pentru că dacă omul spune: Domnule doctor să ştii că eu cred în sufletul nemuritor. Eu vreau să ştiu de ce? Pentru aceasta ascunde un secret. În momentul când eu aflu secretul, nu mă mai interesează dacă este suflet muritor sau nemuritor. Mă interesează esenţa omului. Mă interesează de ce şi cum el s-a gândit şi ce mecanism şi-a format ca să ajungă unde a ajuns. Dacă îl ajută şi el este bine, îl las aşa şi nu-i stric nimic. Dacă din păcate drumul lui merge spre iad, încerc să îi arăt alte lucruri la care trebuie să mediteze. Ce mă interesează pe mine, dacă un om crede că sufletul este muritor sau nemuritor.
Dar ce vrea omul acesta să spună? Şi în atitudinea mea nimic nu este întâmplător, ceva se leagă. Asta este ce mă interesează pe mine: să aprofundăm. Nu există posibilitatea să te plafonezi. Te-ai plafonat – asumă-ţi responsabilitatea. Direcţia că aşa era el învăţat – aici este un mare adevăr, numai că Freud spune că există un echilibru între conflict şi omul stasis – care vrea linişte. Mai puţin dor suferinţele din trecut şi prezent, decât poate costa schimbarea din viitor. Teama de frică de schimbare. Persoanele care s-au dus la mănăstire, doar un procent mic s-au gândit la partea spirituală, majoritatea s-au gândit la partea materială. Trebuie să fac o schimbare: a făcut schimbarea din partea materială, în ce fel: au un loc unde să doarmă, să muncească.
Procentul celor care se dăruiesc total este mult mai mic. Funcţionalitatea, cine crede în această direcţie, este un lucru fantastic de bun. Pentru că a spune – suflet nemuritor – în primul rând întăreşte voinţa de viaţă, întăreşte să creadă că în tot ce face şi ştie, să recunoască când greşeşte. Dar faptul că omul spune să sufletul este nemuritor – acest om crede că trăieşte până la 100 de ani fără probleme, pe când cel care se gândeşte la moarte, se duce zilnic la medic, ia medicamente şi se gândeşte cum să supravieţuiască, dar de fapt el îşi face singur groapa, încet, încet, milimetru cu milimetru până cade în ea. Ori cel care crede în sufletul nemuritor, are acel spirit care îi dă o speranţă.
Cu respect,
Doctor Miron Itzhak – psiholog clinician principal cu drept de supervizare
Piatra Neamţ, str. Mihai Eminescu nr.3, bl.D-4, sc.B, ap.37
Telefon:0233/236146; 0724/225214; 0747/627971