Acum doi ani, monahii de la Mănăstirea Petru-Vodă au aflat trupul părintelui Calciu întreg, neputrezit şi bineplăcut
Mănăstirea Petru-Vodă a început, încă de anul trecut, demersurile pentru canonizarea părintelui
Astăzi se împlinesc 9 ani de la adormirea Părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa, luptător anticomunist care a îndurat peste 21 de ani în închisorile comuniste, în perioada 1948 – 1964 şi 1979 – 1984, trecând şi prin iadul reeducării de la Piteşti (1949 – 1951). Despre anii petrecuţi în temniţă, părintele Calciu spunea: „Închisoarea e ca un purgatoriu care te curăță de păcate și mai ales te înalță spiritual. Niciodată n-am fost, nici măcar acum, mai aproape de Dumnezeu decât am fost în închisoare!”
Părintele a murit pe data de 21 noiembrie 2006, după o lungă suferinţă, chiar de Praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică. Pe patul de moarte a profeţit: „O să se bată cu noi şi morţi, iar noi o să fim alături de voi ca să ne apăraţi. Şi morţi vom izbândi!”
A fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Petru-Vodă, potrivit dorinţei exprimate în Testamentul său, pentru a fi mereu alături de părintele Justin Pârvu, un apropiat prieten şi un coleg de temniţă şi suferinţă.
Acum doi ani, la pomenirea de 7 ani de la moartea sa, trupul părintelui Calciu a fost găsit întreg, neputrezit şi bineplăcut, ca mărturie a sfințeniei sale. Deşi sfintele moaşte ar fi trebuit scoase la închinare şi cinstite, s-a decis reînhumarea lor, considerându-se că dezgroparea părintelui Calciu ar fi contravenit dispoziţiilor testamentare lăsate, în 28 octombrie 2006, Părintelui Justin Pârvu şi obştii de la Petru-Vodă.
În vara anului trecut, Mănăstirea Petru-Vodă a demarat demersurile oficiale pentru canonizarea părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa, simbol al rezistenţei anticomuniste în România.
Slujba de pomenire a părintelui Calciu se va oficia astăzi, în biserica Mănăstirii Petru-Vodă, Sfânta Liturghie începând la ora 9 şi fiind urmată de slujba Parastasului.
Închis pentru şapte predici
Încă de pe băncile Facultăţii de Medicină, studentul Gheorghe Calciu a fost închis pentru „activitate duşmănoasă” împotriva regimului comunist. În perioada 1948-1964, a cunoscut cumplita reeducare piteșteană (1949 – 1951). Gheorghe Calciu a mai suferit în închisorile comuniste vreme de 12 ani, remarcându-se prin cerbicia sa şi fiind un temut «grevist al foamei». Eliberat în urma amnistiei generale din 1964, a urmat Filologia şi Teologia, devenind preot şi unul dintre cei mai iubiţi profesori ai Seminarului Teologic Ortodox din Bucureşti.
„Odată cu dărâmarea Bisericii Enei din inima Bucureştiului (1 mai 1977), pe locul căreia se punea la cale ridicarea unui restaurant, părintele Calciu şi-a început lupta deschisă împotriva regimului comunist. În postul Paştelui din anul 1978, a devenit tot mai incomod prin predicile sale critice la adresa conducerii de partid şi de stat, mai ales că în jurul său s-au strâns numeroşi studenţi, teologi, dar şi politehnişti. Cu toate hărţuielile Securităţii şi ale propriilor superiori din Biserică, auditoriul devenea din ce în ce mai numeros. În intervalul cât şi-a rostit cele şapte predici, în incinta şi apoi în pragul Bisericii Radu-Vodă din Bucureşti, părintele Calciu a fost urmărit, ameninţat, calomniat şi în cele din urmă arestat şi condamnat la zece ani de închisoare. Ierarhia bisericească s-a grăbit să-l caterisească, pentru a nu fi considerată complice la revolta preotului Calciu. Condamnarea abuzivă din 1979 a stârnit un val de reacţii în străinătate. Reprezentanţii de frunte ai exilului românesc, precum Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu şi Paul Goma au protestat şi au cerut eliberarea sa. Eliade a constituit chiar un Comitet pentru salvarea părintelui Calciu, care a făcut presiuni asupra organismelor internaţionale să intervină în acest caz. Părintele Calciu a făcut cinci din cei zece ani de puşcărie la care fusese condamnat iniţial. Dar la eliberarea părintelui Calciu, şi el şi familia sa au fost urmăriţi pas cu pas de Securitate şi izolaţi de prieteni şi de cunoscuţi. După mai puţin de un an, Securitatea i-a dat paşaport şi i-a cerut să plece în exil. S-a stabilit în SUA, unde i se acordase deja «cetăţenia de onoare»”. (Claudiu Târziu, în „Cotidianul” din 11 octombrie 2006).
Între anii 1985 – 1988, părintele Calciu a locuit cu familia la Cleveland. Pentru a-și asigura existența sa și a familiei a fost nevoit să lucreze și în construcții, ca muncitor necalificat, cărând saci de ciment. În anul 1989 se mută cu familia la Washington DC, unde preia parohia românească „Sfânta Cruce”.
Bolnav de cancer, a fost operat la Spitalul Militar din București, unde a fost vizitat, printre alţii, de părintele Iustin Pârvu, de Mitropolitul Bartolomeu Anania și de Patriarhul Teoctist.
A murit în Statele Unite, în ziua de 21 noiembrie 2006. Slujba de înmormântare a fost oficiată de Episcopul Vicar Irineu Duvlea. În țară, a fost prohodit în biserica Radu Vodă (de unde fusese alungat în 1979) de însuși Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist, alături de alți ierarhi și foști elevi, ajunși acum preoți. Conform dorinței sale, este înmormântat în țara, în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă, din județul Neamț.
Irina NASTASIU