Inflație de sindicate / Un nou sindicat pentru agenții de poliție, cu Cănărău în frunte

 

SONY DSC

Agentul șef principal Ioan Cănărău a înființat un nou sindicat pentru colegii săi, după ce a plecat din Sindicatul Național al Agenților de Poliție, unde avea a doua funcție pe țară.

Organizația înființată a primit de curând personalitate juridică și de la 42 de membrii fondatori a ajuns acum la 70. „Sindicatul Agenților de Poliție Neamț își propune să lupte numai pentru drepturile polițiștilor. Recomandăm tuturor agenților de poliție să se înscrie în SAP Neamț, care s-a înființat din dorința pură de a demola mentalitățile învechite din sistem și de a demonstra că lupta sindicală înseamnă să câștigi bătălii pentru polițiști nu să primești trofee din partea «demolatorilor sistemului polițienesc». Majoritari, reprezentativi vom reuși să impunem respectarea legii, reformarea poliției române și curățirea sistemului de cei care își urmăresc doar propriile interese“, spune liderul SAP Neamț.

În conducerea SAP Neamț este, alături de Ioan Cănărău – președinte, colegul lui Gabriel Butnaru – primvicepreședinte, plecat și el din SNAP, unde avea funcția de membru în Biroul Executiv Central. Cei doi au făcut mereu echipă și au participat la numeroasele acțiuni de protest organizate pe când erau la SNAP, atât local, la Poliția municipiului Roman, cât și la București. Conducerea SAP Neamț este rotunjită de cinci vicepreședinți: Dragoș Valentin Dârloman (de la Poliția Târgu Neamț), George Ionuț Găboroi (de la Serviciul Poliției Rutiere Neamț), Mihăiță Lucian Ungureanu (de la Poliția Piatra Neamț), Iulian Enache (de la Poliția Roman) și Gică Alin Liță (de la Poliția TF Roman), care formează Biroul Permanent, cu un mandat de 4 ani.

Consiliul de coordonare al SAP Neamț are în componență 8 vicepreședinți executivi: Mariana Plugariu (de la Postul de Poliție Tămășeni), Ciprian Dominte (de la Poliția Rutieră Roman), Mihai Ciprian Scripcaru (de la Poliția Piatra Neamț), Bogdan Mihai Ceorap (de la Poliția Rurală Podoleni), Claudiu Epure (de la Poliția Târgu Neamț), Neculai Stăuceanu (de la Poliția Bicaz), Daniel Ionuț Nica (de la Poliția Roman) și Mihai Cătălin Olariu (de la Poliția TF Roman).

Cristina IORDACHE