300 de sindicalişti nemţeni protestează azi la Bucureşti

protest

* Marea durere a salariaţilor din chimie şi metalurgie este creşterea preţului la gaz metan

Aproximativ 300 de salariaţi din chimie şi metalurgie de la unităţile de profil din judeţ participă, astăzi, la mitingul de protest organizat de patru federaţii din ţară la Bucureşti. Dănuţ Radu, liderul Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel Alfa” Filiala Neamţ, spune că şi-au anunţat participarea membri de sindicat de la Azochim şi de la Petrotub, care se alătură celorlalţi manifestanţi care îşi vor striga revendicările în faţa sediului Guvernului, cu începere de la ora 10 şi până la ora 16.

„Aşa cum anunţam pe 7 iunie când am organizat acţiunea de protest în faţa Prefecturii Neamţ, ne vedem nevoiţi să atragem atenţia guvernanţilor în mod direct faţă de efectele dezastruoase pe care liberalizarea preţului la gaz metan o are asupra industriei chimice şi petrochimice, a celei metalurgice şi a celorlalte domenii din industrie şi a economiei, pe orizontală. Suntem îngrijoraţi de lipsa de reacţie a guvernanţilor faţă de falimentarea acestor două mari industrii, chimică şi metalurgică, ale căror costuri de producţie sunt date în proporţie de 70% de preţul materiei prime, care este gazul metan, şi mă refer aici la producerea îngrăşămintelor. Am încercat încă din ianuarie să obţinem măcar o amânare cu un an de zile a măsurii de liberalizare a preţului la gaz metan, dar nu s-a făcut nimic şi de aceea am ajuns să organizăm mitinguri la Bucureşti”, a mai spus vicepreşedintele Sindicatului Liber Petrotub.

Mitingul de astăzi este organizat de Federaţia Sindicatelor din Chimie şi Petrochimie, de Federaţia Metarom (siderurgie), de federaţia Solidaritatea Metal şi de Federaţia Sindicatelor Familia care reuneşte firmele constructoare şi de materiale de construcţii. Sunt aşteptaţi sute de sindicalişti din toate judeţele care au industriile de profil, precum Braşov, Călăraşi, Bacău, Vâlcea, Constanţa, Hunedoara, Galaţi şi altele. Protestatarii vor ca guvernanţii să adopte un normativ prin care să fie prorogat cu un an termenul de la care se aplică liberalizarea pieţei gazelor naturale şi implicit creşterea preţurilor, şi cer să fie îngheţate aceste preţuri măcar la nivelul actual. Sindicaliştii spun că efectul liberalizării preţurilor la gaze naturale va aduce falimentul industriei chimice, a metalurgiei, mari consumatoare de gaz metan, care şi-aşa abia „suflă” din cauza concurenţei existente pe piaţă. „Ordonanţa 22/22” a adus disperarea în rândul a sute de salariaţi care se simt ameninţaţi de pierderea locurilor de muncă, în condiţiile în care acum se văd nevoiţi să se declare mulţumiţi că primesc 75% din salarii.

Cristina IORDACHE