11 zile de pace în familiile nemțenilor

DIVORTURI1*În aceeași perioadă, 9 cupluri și-au pus pirostriile *Egalitate la nașteri și decese, respectiv 58 la 58

În primele 11 zile din acest an, niciun cuplu din Piatra Neamț n-a ales despărțirea pe cale administrativă. La polul opus, în intervalul menționat, au existat 9 mariaje înscrise la Oficiul Stării Civile din Piatra Neamț. Este un „scor“ bun pentru dragoste, care a punctat în detrimentul separării.

Cupidon a trimis săgeți și în ultimele două zile din 2015, când 11 cupluri și-au jurat credință în fața ofițerului de la starea civilă.

„În data de 30 decembrie 2015, au fost 12 tineri care și-au unit destinele. Dar și pe 31 decembrie s-au oficiat 5 căsătorii. Interesant că în primele 11 zile din acest an n-a existat niciun divorț pe cale administrativă“, ne-a precizat Loredana Popescu, șefa Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Piatra Neamț.

Tot în intervalul menționat, la Biroul Stării Civile Piatra Neamț părinții au declarat 58 de bebeluși. Din păcate, în aceeași perioadă, în evidențele instituției au fost trecute 58 de decese.

În activitatea lucrătorilor de la serviciul de evidență se mai menționează și 390 de cereri primite pentru o nouă carte de identitate.

V. ANDRIEȘ