Încă de tânăr, Sergiu Celibidache este nevoit să se întrețină singur, lucrând, printre altele, ca pianist corepetitor al unui dansator, dar dedicându-se, totodată, compoziției propriilor lucrări. Între anii 1941-1942, se angajează ca dirijor permanent la ansamblul de amatori „Orchester Berliner Musikfreunde“ („Orchestra prietenilor berlinezi ai muzicii“), susținând cel puțin 7 concerte publice. Știe pe dinafară toate lucrările dirijate, uluindu-i pe cei din jur prin memoria lui extraordinară.
După război, prima apariție remarcabilă a lui Celibidache ca dirijor este într-un concert din 11 august 1945, cu Orchestra de Cameră din Berlin. La scurt timp după acest moment, participă la un concurs de dirijat, organizat de Orchestra Radio din Berlin, pe care îl câștigă cu brio, având pe atunci doar 33 de ani.
Din octombrie 1945, devine directorul muzical al Orchestrei Filarmonicii din Berlin, întrucât directorul acesteia, Wilhelm Furtwängler, fusese suspendat din funcție, fiind suspectat de a fi colaborat cu regimul nazist. Din această colaborare, au rezultat 414 concerte susținute în lumea întreagă.
În 1954, Celibidache suferă însă o mare deziluzie atunci când, în locul său, berlinezii îl aleg pe Herbert von Karajan dirijor pe viață, ca succesor al lui Furtwängler.
Pentru un timp, nu mai are o funcție permanentă, fiind invitat cu regularitate la pupitrul unor renumite orchestre simfonice europene: Orchestra Radio din Stuttgart (Germania), Orchestra Națională din Paris (Franța), Orchestra Simfonică Radio din Stockholm (Suedia). Între 1960 și 1962 ține cursuri de perfecționare în arta dirijorală la Accademia Musicale Chigiana din Siena (Italia), iar mai târziu la Fontainebleau (Franța) și la München (Germania) pentru tineri dirijori selecționați cu multă severitate.
În 1979, Celibidache primește funcția de director muzical general al orașului München și de dirijor permanent al orchestrei filarmonice din acest oraș. Sub conducerea sa, Filarmonica din München devine una din cele mai bune orchestre simfonice din lume.
Sergiu Celibidache este autorul unui impresionant „Requiem“, a patru simfonii și al unui „Concert pentru pian și orchestră“, rămase în cea mai mare parte inedite.
Pentru activitatea sa artistică, a primit diverse distincții: cetățean de onoare al orașului München (1992), membru de onoare al Academiei Române (1992), doctor honoris causa al Universității din Iași (1992), Ordinul Maximillian pentru Știință și Artă (Germania, 1993) etc.
A murit la 14 august 1996, la reședința sa din comuna La Neuville-sur-Essonne, departamentul Loiret (în apropiere de Paris).
Casa Celibidache din Roman, aflată în paragină
Casa în care a văzut lumina zilei Sergiu Celibidache se află astăzi într-o stare avansată de degradare. Casa a fost cumpărată în anul 1825 de către familia căminarului, vornicului și apoi spătarului Grigore Done, originară din Muntenia, fiind cunoscută și sub numele de „Casa vornicului Done“. Grigore Done este ctitorul bisericii „Sf. Gheorghe“ din Roman și o personalitate de seamă a orașului. Casa se remarca prin arhitectura deosebită, cu bolți semicilindrice la parter și pivnițe suprapuse. Etajul are tavanul susținut de grinzi metalice, decorațiile neoclasice fiind formate din fronton și coloane.
Dacă până în anul 2000 casa a fost sediul Liceului de Artă din Roman, în prezent se află într-o stare avansată de degradare. Situația dezastruoasă în care se găsesc clădirile de patrimoniu din județul Neamț nu mai reprezintă, însă, pentru nimeni o noutate. Cele mai multe dintre acestea sunt lăsate de izbeliște, principala cauză a abandonării lor fiind lipsa finanțării. Între clădirile monument istoric din județul Neamț, în pericol de dispariție se mai numără conacul Caradja, conacul Krupenschi sau conacul Catargi.
Irina NASTASIU