100 de poştaşi nemţeni au protestat la Bucureşti

 

Judeţul Neamţ a fost unul din cele foarte puţine care ieri a fost reprezentat la mitingul salariaţilor Poştei care a avut loc în Bucureşti, în Piaţa Victoriei.

Aşa cum anunţase la pichetarea care a fost săptămâna trecută la Prefectură liderul judeţean sindical Valentin Trifescu, ieri, la bucureşti s-au deplasat, cu două autocare, 100 de sindicalişti nemţeni care şi-au unit glasul şi durerea cu cei din Suceava, Ialomiţa, Ilfov şi Bucureşti. Per total au fost 4.000 de protestatari care şi-au exprimat aceleaşi doleanţe ca şi cele spuse la Neamţ fie în Comisia de Dialog Social, fie, la pichetarea de acum câteva zile, la portavoce şi direct prefectului Vlad Angheluţă.

“Să nu uităm că tot Guvernul României ne-a adus o pacoste pe cap, pe Ion Smeeianu”, a declarat Matei Brătianu, preşedintele Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România, citat de o agenţie de ştiri. Aşa cum arăta şi liderul nemţean Trifescu, actualul director general al Poştei Române are o leafă de 11.000 de euro lunar, adică de opt ori mai mare decât indemnizaţia preşedintelui României.

Dacă la nivel naţional, Smeeianu a “reuşit” cele mai crunte disponibilizări din istoria Poştei Române (din 33.000 de salariaţi cât a găsit când şi-a început mandatul, acum mai sunt 23.000), la Neamţ, din peste 700 de salariaţi acum mai sunt doar 550, adică un personal clar subdimensionat în opinia lui Trifescu.

Unul din exemplele date mereu de acesta este cel de la Poşta Tazlău, unde acum (la o populaţie de 3.000 de oameni) este un singur lucrător poştal faţă de 5 câţi erau înainte.

Ca şi colegii din celelalte judeţe, poştaşii nemţeni s-au plând la Bucureşti de salariile mici, „inhumane, care nu ne asigură supravieţuirea ci, practic, ne dau voie să ne pregătim coliva pentru noi şi familiile noastre”. Totodată, protestatarii au scandat: „Jos Smeeianu!”, „Jos Rosita!”, „Hoţii!”, „Smeeianu mincinos! Jos! Jos!” şi „Unitate”, au suflat în fluiere şi vuvuzele, iar câţiva chiar au cântat la tobă şi instrumente de suflat. Pe o pancartă, verde, pe care era ilustrată iarbă, se putea citi „Nu călcaţi pe salariile noastre, tundeţi-le pe-ale voastre!”.

Potrivit calendarului anunţat déjà, de pe data de 13 mai, poştaşii vor intra în grevă japoneză iar pe data de 15 mai vor picheta sediul judeţean al Poştei. Mai mult, liderii sindicali au anunţat că dacă Guvernul nu le ia în seamă doleanţele, liderii sindicali vor intra în greva foamei de pe data de 19 mai.

Ieri, la Bucureşti, protestul s-a terminat, fără incidente, la ora 12. La 12,30, protestatarii din Neamţ s-au îmbarcat în cele două autocare care urmau să-i aducă înapoi în judeţ.

 

Daniel VINCA