1.000 de credincioşi la Mănăstirea Horaița: Izvorul Tămăduirii, enoriași – fluviu

Peste o mie de oameni au participat ieri la slujba oficiată la mănăstirea Horaiţa de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii. Oamenii s-au adunat de la primele ore, mai ales că vremea frumoasă a permis pelerinajul spre sfintele lăcaşuri nu doar a nemţenilor, ci şi al celor din alte judeţe ale Moldovei.

La mănăstirea Horaiţa este o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului ce a fost scoasă într-o procesiune la care toţi cei prezenţi s-au îmbulzit să ia parte. „Procesiunea cu icoana facătoare de minuni a Maicii Domnului simbolizează un urcuş duhovnicesc al fiecăruia dintre noi, al vieţii noastre conştiente către Hristos”, a spus protosinghel Arsenie Hanganu.

După slujba de sfinţire a apei, oamenii s-au înghesuit să ia din Aghiazma Mică, după care au stat la masă. Bucătăresele au pregătit 7000 de sarmale cu peşte şi servite cu smântână din belşug, pe care credincioşii le-au mâncat pe nerăsuflate.