O anumită categorie de pensionari din județul Neamț va beneficia de unele avantaje la compensarea medicamentelor. Casa Națională de Asigurări de Sănătate a anunțat că „programul social de compensare cu 90% a medicamentelor pentru pensionari s-a modificat pe 30 iunie 2017, în prima ședință a Guvernului condus de Mihai Tudose; astfel, pragul de pensie până la care se poate beneficia de program va fi majorat de la 700 la 900 lei pe lună“.
Până la adoptarea acestei Hotărâri, programul social cu privire la compensarea cu 90% a medicamentelor din sublista B prevăzută de HG nr. 720/2008 avea drept beneficiari pensionarii cu venituri numai din pensii de până la 700 lei/lună.
Mai mult, conform comunicatului CNAS, de program vor beneficia și pensionarii care încasează venituri din alte surse, în afara pensiei și a indemnizației sociale. În viitor, la medicul de familie beneficiarii programului nu vor mai depune declarația pe proprie răspundere referitoare la veniturile obținute, ci vor prezenta doar talonul de pensie și actul de identitate.
Finanțarea programului se asigură în proporție de 50% din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și în proporție de 40% din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății.
Modificările programului își vor produce efectul după publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern și a actelor normative subsecvente.
Geanina NICORESCU