Mașină incendiată, la Roman

21/04/2017

*Suspectul a fost reținut

Un autoturism a fost incendiat, miercuri noapte, într-o parcare rezidențială din municipiul Roman.

Pompierii au fost alertați la ora 20:32 și la locul solicitării, pe strada Dobrogeanu Gherea, au ajuns 6 pompieri militari cu o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman. „În incendiu a ars autoturismul în proporție de 90%. Împrejurarea determinantă a producerii acestuia a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere“, a declarat sublocotenentul Adrian Gheorghe Rotaru, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

Incidentul a intrat în atenția poliției, iar o echipă de la Investigații criminale a demarat cercetări imediat ce a fost anunțat incendiul prin 112. Lista suspecților a fost, însă, una scurtă, deoarece principalul bănuit a mai dat de furcă polițiștilor, el fiind sub control judiciar în momentul când a dat foc mașinii, din răzbunare. Practic, el a încălcat condițiile impuse prin măsura controlului judiciar și s-a ales cu noi acuzații. „În urma investigațiilor efectuate, a fost depistat un bărbat de 41 de ani, din Roman, care, pe fondul unui conflict mai vechi cu partea vătămată, a incendiat autoturismul acesteia, aflat în parcarea unui bloc de pe strada C.D. Gherea. Anterior, suspectul fusese arestat preventiv pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice și se afla sub control judiciar“, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței de judecată pentru luarea măsurii arestului preventiv. (Foto: www.inroman.ro)

Cristina IORDACHE