*Patru firme sunt înregistrate, dar nici una nu funcționează
Inspectorii de muncă trag un semnal de alarmă nemțenilor care doresc să plece la muncă în străinătate în baza unui contract legal. Ultimele controale derulate la firmele din Neamț care au ca obiect de activitate plasarea forței de muncă în străinătate au dovedit că acestea nu au activitate. Din cele 4 firme care sunt înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamț și pot fi găsite și pe site-ul instituției, nici una nu funcționează.
Situația a ieșit la iveală recent, cu ocazia unei campanii derulată de inspectorii de muncă. „În perioada 7-11 noiembrie 2016, Inspectoratul Teritorial de Munca Neamț a desfășurat Campania Națională de verificare a modului în care agenții de ocupare a forței de muncă respectă prevederile Legii nr.156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate, republicată. Au fost verificați 13 agenți de ocupare a forței de muncă. S-a constat că 2 agenți de ocupare a forței de muncă au activitatea suspendată, iar 11 nu desfășoară activitate de mediere“, a declarat Nicolae Hârlea, purtătorul de cuvânt al ITM Neamț.
Campania a avut ca scop identificarea cazurilor în care agenții de ocupare a forței de muncă nu respectă prevederile Legii nr.156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate, republicată și ale HG nr.384/2001 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate, cu modificările și completările ulterioare, creșterea gradului de conștientizare a agenților de ocupare a forței de muncă față de obligativitatea respectării prevederilor legale, diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea de către agenții de ocupare a forței de muncă a prevederilor legale menționate.
Conform legii, agentul de ocupare a forței de muncă trebuie să fie o societate româneasca ce are ca activitate principala „selecția și plasarea forței de muncă“ – cod CAEN 7810, să dispună de spațiul și de dotările necesare pentru buna desfășurare a activității, să aibă încadrat în muncă personal cu experiență în domeniul forței de muncă, să organizeze o bancă de date care să cuprindă ofertele și solicitările de locuri de muncă în străinătate, să dețină informații referitoare la condițiile de ocupare a acestora și la calificările și aptitudinile solicitanților aflați în evidența lor, să încheie cu persoane juridice, persoane fizice și organizații patronale din străinătate, după caz, contracte care conțin oferte ferme de locuri de muncă.
Agentul de ocupare a forței de muncă trebuie să fie înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază își are sediul.
Agenții de ocupare a forței de muncă au obligația de a încheia cu cetățenii români contracte de mediere. Aceste contracte trebuie să conțină, printre altele, elementele principale privind, tariful de mediere, durata contractului și modul de soluționare a eventualelor litigii.
De asemenea, agenții au obligația de a asigura încheierea contractelor de muncă dintre cetățenii români și angajatorii străini și în limba româna. „Ca un avertisment lansat de Inspecția Muncii persoanelor care vor să lucreze în străinătate, le precizăm că înainte de a apela la serviciile unei societăți comerciale ce are ca activitate principală «selecția și plasarea forței de muncă», solicitanții locurilor de muncă din străinătate trebuie să se adreseze inspectoratului teritorial de muncă în raza căruia societatea își are sediul în vederea solicitării de informații referitoare la înregistrarea firmei la inspectoratul teritorial de muncă și sancțiunile aplicate, dacă a fost cazul“, precizează aceeași sursă.
De asemenea, trebuie să verifice dacă la semnarea unui contract individual de muncă în străinătate acesta cuprinde cel puțin următoarele elemente: țara de reședință, denumirea angajatorului cu toate datele de identificare (adresa, număr de telefon/fax, descrierea muncii și a condițiilor de muncă, durata timpului de muncă și de repaus, durata contractului individual de muncă, condițiile de salarizare, condițiile de transport, locuit, condițiile de protecție socială).
Nu în ultimul rând, este de reținut faptul că persoanele fizice nu au dreptul să exercite activități de mediere a angajării cetățenilor români în străinătate.
Cristina IORDACHE