Cu doar câteva ore înainte de miracolul Învierii, în Piatra Neamţ şi în câteva comune limitrofe au fost rafale de grindină. Câteva minute bune, „a bătut” piatră de mărimea bobului de mazăre, pe alocuri chiar mai mare, a scuturat pomii de flori şi a bătut în geamuri, spre disperarea martorilor.
În Dumbrava Roşie, în doar câteva minute, s-a format o peliculă de gheaţă peste straturi, spre mirarea localnicilor care îşi făceau cruce şi se rugau să nu fie mai rău de atât. În grădini deja s-au „iţit” firele de ceapă, de usturoi, a ieşit leuşteanul, pătrunjelul, ca să nu mai vorbim de florile pomilor fructiferi, aşa încât gheaţa distrugătoare este taman ceea cea ar trebui să ocolească pământul la vremea asta.
În alte zone ale judeţului, încă de vineri noapte s-au înregistrat rafale de vânt extrem de puternice, fiind semnalate situaţii deosebite, de copaci doborâţi şi table smulse de pe acoperişuri. La Poiana Teiului, pompierii au intervenit pentru degajarea DN 17B în localitatea Roşeni, unde un arbore smuls din pământ se prbuşise peste şosea.
Geanina NICORESCU