I-a dat foc garajului, cu tot cu mașină

28/02/2017

*Ultimul „hobby” la nemțeni: incendiere voită

Urmările unui gest pornit, de cele mai multe ori, din răzbunare, par a nu afecta pe nemțenii care, în ultima vreme, aleg să-și rezolve frustrările incendiind bunurile celor vizați.

În ultima vreme, acesta pare a fi devenit un „hobby” al nemțenilor, care ignoră dimensiunile unui asemenea dezastru – posibilitatea ca focul să ajungă la oameni nevinovați, închisoare, plata daunelor. Până acum, cazurile de incendiere cu intenție au distrus doar bunuri, furajele strânse pentru iarnă, câte un grajd pe ici pe colo, câte o mașină ori un garaj. Cum este ultimul caz, înregistrat în noaptea de vineri spre sâmbătă, când un „binevoitor” a dat foc garajului unui localnic din comuna Dămuc, amenajarea făcându-se scrum cu tot cu mașină. Pompierii au fost chemați sâmbătă, 25 februarie, la ora 1, iar misiunea de stingere a fost asigurată de 9 subofiţeri cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, care au ajuns la locul solicitării împreună cu o ambulanță SMURD, din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra-Neamț. „În urma incendiului, au ars garajul construit din lemn pe o suprafață de 30 mp, un autoturism și aproximativ 2 mc lemn de foc. Cauza probabilă a incendiului este folosirea intenționată a sursei de aprindere”, a declarat locotenentul Marcel Bucur Țepeș, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț. Nici în acest caz, nu au fost răniți oameni ori sub atac de panică, din fericire. Însă, inconștiența unora care apelează la astfel de metode poate face ca lucrurile să scape de sub control.

Depistarea autorului s-a dovedit, din alte situații similare, doar o chestiune de timp. Cum este în ultimul caz, cel al tânărului de 19 ani din Borlești, voluntar al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Borlești, care luna aceasta a fost arestat preventiv de instanță, la propunerea anchetatorilor care au stabilit că ar fi pus foc în patru gospodării. Ori cel al altui tânăr, din Păstrăveni, care, tot așa, a provocat cu bună știință mai multe incendii, anul trecut, pentru că se cam plictisea ca voluntar, în slujba comunității, iar acum este în plin proces.

Pompierii nemțeni au mai acționat, vineri, pentru stingerea a două incendii. Unul la Români, unde a ars acoperișul unui grajd construit din astereală din lemn și învelitoare din plăci de azbociment pe o suprafață de aproximativ 20 mp și aproximativ 200 kg furaje, din cauza fumatului în locuri nepermise, iar altul în Piatra Neamț, unde au ars uscăturile de pe 30 mp dintr-un teren de pe strada Apusului, din cauza unui foc deschis în spații deschise, potrivit aceleiași surse.

Cristina IORDACHE