*Șoferul nu avea nici un fel de acte
Un localnic din Păstrăveni a fost depistat, în localitate, în timp ce transporta cherestea de brad, fără a avea nici un fel de acte.
Marți, 14 februarie, la ora 13:55, polițiștii Secției de Poliție Rurală Urecheni care acționau pentru prevenirea delictelor pe linie silvică au oprit în trafic, pe DJ 155I, în localitatea Păstrăveni, o autoutilitară, care transporta material lemnos. „În urma controlului efectuat conducătorul auto, un bărbat de 48 de ani, din Păstrăveni nu a putut prezenta acte de proveniență legala pentru materialul lemnos transportat. Polițiștii au efectuat verificările în bazele de date, constatându-se că pentru autoutilitara în cauză și transportul de material lemnos nu a fost eliberat documentul de însoțire al mărfii“, a declarant inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.
În baza celor constatate, polițiștii l-au amendat pe șofer cu 5.000 lei, iar ca măsura complementară s-a procedat la confiscarea celor 2,06 mc cherestea rășinoasă, care a fost predată Ocolului Silvic Târgu Neamț. Totodată, în temeiul Legii nr. 171/2010, privind sancționarea contravențiilor silvice, s-a procedat la indisponibilizarea autoutilitarei, a precizat sursa citată.
Cristina IORDACHE