Arme confiscate din locuința unui bărbat din Buruienești

08/06/2018

Contrabanda și nerespectarea regimului armelor și munițiilor i-au adus dosar penal unui bărbat de 51 de ani, din Buruieneşti, acesta fiind, însă, cercetat în stare de libertate. Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Neamţ, în urma unor verificări, au stabilit că individul deține acasă arme neletale supuse autorizării, nefiind autorizat pentru a avea arme şi muniţii. În urma controlului efectuat, pe 5 iunie, poliţiştii au identificat şi ridicat de la locuinţa acestuia un pistol neletal cu gaze – calibru 9 mm şi o armă de tir sportiv cu aer comprimat – calibru 5.5 mm. “Din primele cercetări a rezultat că cele două arme au fost achiziţionate de către bărbat în cursul anului 2017 din Bulgaria, care le-ar fi trecut frontiera de stat fără a le declara autorităţilor vamale, după care le-a transportat la domiciliu”, a declarat agentul șef adjunct Robert Costân, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. Poliţiştii au confiscat cele două arme.

Geanina NICORESCU

Lasa un comentariu