43 de pensionari pleacă în perioada Paştelui la tratament balnear, prin Casa de Pensii Neamţ

03/04/2018

Un număr redus de vârstnici are norocul să beneficieze de un Paşte în staţiuni balneare. Potrivit repartizării computerizate şi în limita numărulul de bilete aprobat de Casa Naţională de Pensii, 43 de pensionari au obţinut tichete pentru a merge la tratament începând cu data de 5 aprilie. Casa Județeană de Pensii Neamț a primit pentru anul acesta, în vederea valorificării, un număr extrem de redus de bilete, respectiv 977, pe care trebuie să le valorifice în 19 serii, până la sfârşitul anului. Conform Casei Naţionale de Pensii, pot beneficia de tratament balnear persoanele care au calitatea de pensionar al sistemului public de pensii; asigurat al sistemului public de pensii; beneficiar al prevederilor unor legi speciale- care reglementează dreptul la bilet de tratament balnear prin sistemul public de pensii. Pot beneficia de tratament balnear persoanele care dovedesc existenţa unei afecţiuni medicale care să necesite tratament balnear, în conformitate cu prevederile legale. Biletele de tratament balnear se pot acorda numai în limita numărului locurilor la tratament balnear finanţat din bugetul asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin hotărâre a Guvernului. Biletele de tratament balnear se acordă în conformitate cu ordinea de ierarhizare a cererilor prin care se solicită bilete de tratament balnear în funcţie de criteriile specifice, în limita locurilor repartizate pe serii, staţiuni şi unităţi de cazare. Numărul total al biletelor acordate cu titlu gratuit se împarte pe serii, proporţional cu numărul total al persoanelor beneficiare de prevederile unor legi speciale, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Geanina NICORESCU

Lasa un comentariu