„Zmeurica” – otravă pentru copii

* ” Noi nu avem aparatură specializată pentru analiza aditivilor din alimente, iar dacă vrem să trimitem probe la Iaşi, trebuie să le plătim”, se scuză comisarul şef al OPC Neamţ

* „Nici Sanepidul, nici Direcţia Veterinară nu au nimic legal împotriva acestor produse; doar noi, cumpărătorii, putem să nu le mai luăm de pe raft!”, punctează toxicologul Năstasă

Cumpăr, ieri, o cutiuţă cu jeleuri  de culoare roşu-aprins, foarte frumos ambalate. Copilul voia ceva dulce. Am inspiraţia să întorc produsul şi să-mi arunc privirea pe etichetă. „Ingrediente: zahăr, glucoză, pectină E 440 (0,001%), arome, zmeură, coloranţi E124. Coloranţii anterior menţionaţi pot afecta negativ activitatea şi atenţia copiilor. A se consuma, de preferinţă, până la sfârşitul datei de 17 ianuarie 2014”. Refuz să-i dau copilului „zmeurica” toxică şi merg pe fir, să aflu cât de periculoase sunt E-urile menţionate pe ambalaj. E440-pectină ce acţionează ca agent de îngroşare şi poate provoca probleme intestinale atunci când se găseşte în concentraţii mari. E124- este un colorant roşu toxic, potenţial cancerigen, poate produce tumori pe glanda tiroida, sindrom ADHD, astm, alergii; se găseşte în bomboane, acadele, îngheţată, prăjituri, mezeluri. „Vârful piramidei” pare să fie E128, un colorant toxic, despre care se ştie că poate produce mutaţii genetice, interzis în SUA şi Australia, dar permis la noi; se găseşte, cu precădere, în carnea pentru hamburgheri.

Vrem ca aditivi alimentari periculoşi să fie interzişi la folosirea în industria alimentară, vrem ca pe etichetele alimentelor să fie trecute valorile nutriţionale şi ingredientel reale, ca standardele alimentare sănătaose să înceapă să fie respectate, dar nimeni nu vine în sprijinul consumatorului. Pentru că „autorităţile sanitare” nu au, de fapt, nici o autoritate în anihilarea unei industrii atât de prospere!

„Direcţia de Sănătate Publică Neamţ nu poate face nimic pentru că toate aceste produse au avize pentru a fi puse pe piaţă”, ne-a spus farmacistul toxicolog Dumitru Năstasă. „Singurul lucru pe care-l putem face noi, consumatorii, este să renunţăm la a cumpăra aşa ceva. Când produsele nu se vor mai cumpăra, producătorul nu va mai face. Dar statul, DSP, Direcţia Sanitară Veterinară, nu au nimic legal împotriva acestor producători. Producătorii sunt obligaţi să scrie pe etichete ce aditivi au folosit, însă dumneavoastră aţi citit pentru că v-aţi pus o anumită problemă; dar câţi oameni stau să citească ce scrie pe ambalaj? În cele mai multe cazuri, scrisul este mărunt, ilizibil, sau eticheta se află pe partea dorsală a produsului, unde nu eşti tentat să te uiţi. Se găsesc tot felul de tertipuri pentru ca omul să ajungă cât mai greu la informaţia adevărată. Se duce bunicul cu copilul la magazin, îi cumpără ceva dulce, bine intenţionat, dar nu vede ce scrie pe etichetă iar copilul nu ştie să citească. Şi după un anumit timp se văd nişte modificări în starea de sănătate a celui mic şi încep vizitele la doctor. Dacă efectele sunt reversibile, e bine. Dacă nu… Dumnezeu cu mila. Aditivii respectivi influenţează negativ activitatea cerebrală, comanda de înţelegere, reţinere şi redare”.

Comisarul Gelu Moldovan, de la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Neamţ, nu s-a ferit să ne spună că producerea şi utilizarea aditivilor artificiali reprezintă o industrie care nu poate fi anihilată uşor şi nici nu se pot face determinări ale cantităţii de aditivi folosite în compoziţia alimentelor, pentru a putea verifica dacă înscrisul pe etichetă este conform realităţii, „pentru că fiecare probă costă câteva milioane de lei vechi, bani pe care trebuie să-i achităm din surse proprii, iar probele trebuie duse spre analiză la Iaşi, pentru că pe plan local nu avem aparatură de specialitate”.