Ziua Pompierilor la Roman

POMPIERII 006

Şi la Roman, la fel ca în toată ţara, s-a sărbătorit vineri “Ziua pompierilor din România” printr-o prezentare a tehnicii de lucru pe platoul din piaţa “Roman Vodă”. Marcarea celor 165 de ani de istorie a pompierilor a fost un prilej de bucurie mai ales pentru cei mici care au fost fascinaţi de maşinile roşii ale militarilor şi, mai ales, de faptul că au avut acces neîngrădit în cabine respectivelor “care de luptă cu focul”. S-au făcut mii de fotografii pentru a imortaliza aceste clipe care, pentru unii dintre cei mici, pot constitui un imbold pentru a-şi alege viitoarea meserie. Fascinaţia de a fi mereu în luptă pentru a-ţi salva aproapele din ghearele focului sau din învolburatele ape revărsate ucigaş peste case i-a făcut pe cei mici să viseze cu ochii deschişi la o carieră în acest domeniu. «Da, îmi place să mă uit la aceste maşini uriaşe şi când o să cresc mare o să mă fac pompier să salvez oamenii aflaţi în pericol» ne-a declarat Alexandru, elev în clasa a III-a, îmbujorat după ce a « escaladat » toate maşinile expuse în faţa colegiului « Roman Vodă ». Publicul matur prezent la manifestarea pompierilor şi-ar fi dorit o demonstraţie de lucru ca şi anul trecut când în centrul oraşului a fost simulat un accident auto şi pompierii militari au intervenit pentru descarcerarea victimelor şi acordarea primului ajutor. Din păcate anul acesta nu a fost decât această prezentare a tehnicii de lucru şi intervenţie care a avut ca de fiecare dată succes la cei mici şi priviri admirative din partea adulţilor. « Manifestări mai ample sunt la Piatra Neamţ, aici am avut ieri o zi a « porţilor deschise » iar pentru ziua de 13 avem doar ceea ce vedeţi în centrul Romanului. » ne-a declarat locotenentul Constantin Luca, locţiitorul comandantului Detaşamentului de Pompieri Roman.

Dan VASILIU