Ziua Copilului, serbată de Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“

Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“ invită copiii din municipiul Piatra Neamț să participe la bucuria celebrării Zilei Internaționale a Copilului. Marți, 31 mai, la sala „Calistrat Hogaș“ a Consiliului Județean Neamț, va avea loc, începând cu ora 17.00, o manifestare cultural-artistică dedicată Copilăriei și Copilului, susținută de clasele de canto popular (coordonator Georgiana Șerban) și pictură (coordonator Radu Macavei) ale Școlii Populare de Arte Piatra Neamț, din cadrul Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“.

Micii artiști vor ieși la rampă cu un spectacol-joacă în care se va cânta, se va dansa și se va desena. (I.N.)