Zilele Comunei Tașca: „Flori de munte“, Sărbătoarea sufletelor

Tina-Tașca, foto 1 *Regalul artistic a debutat, sâmbătă, cu Festivalul Național „Copiii – Florile inimii“, urmat a doua zi, duminică, de un alt program artistic extraordinar! * Invitatul de excepție a fost îndrăgitului solist Mircea Baniciu

 

Zilele Comunei Tașca au început de sâmbătă, cu Festivalul Național „Copiii – Florile inimii“, ediția a II-a. Un spectacol extraordinar de muzică folk, cu participarea îndrăgitului solist Mircea Baniciu, dar și a lui Walter Ghicolescu, Ionuț Stoian, Marius Coșerariu, Cristina Marin, precum și a grupurilor „Absolut“ și „Eu cred“.

A doua zi, un sobor de preoți a oficiat un Te Deum întru binecuvântarea celor adunați în Parcul „Sfânta Maria“, a tuturor locuitorilor comunei Tașca, dar și a invitaților lor.

Alaiul sătenilor, cu toții îmbrăcați în straie populare, cu buciumașul în frunte, a dat tonul la distracție. După mesajul primarului Daniela Ursache, pe de scena din Parcul „Sfânta Maria“ a început un program cultural-artistic de excepție, susținut de tinere talente locale, dar și de interpreți consacrați. Au susținut recitaluri: Maria Șalaru, George Cojocărescu, Pavel Stratan,  Rareș Mihai Florescu, Grupul „Eu cred“, Ansamblul de dansuri populare „Fluierașii“ al Școlii „Vasile Mitru“ Tașca, Ansamblul folcloric „Florile Tarcăului“, Alice Panduru, Simona Manolache Ciuntea, Vasile Mereuță, Veronika Stolli, Vasile Cengher și Formația „Festivo Band“.

„Nu există pe lumea asta sentiment mai frumos, o bucurie mai mare, decât să vezi că oamenii îți sunt alături, apreciază ceea ce faci pentru ei“

Daniela Ursache este la prima ediție a Zilei Comunei Tașca, din cele 21 câte au fost până acum, pe care a organizat-o cu multă aplecare și migală, în calitate de primar. Încă din prima zi de sărbătoare, am rugat-o să prezinte succint evenimentele derulate pe parcursul a două zile de manifestări pentru întreaga comunitate. „Pregătirile au început cu multă vreme în urmă. Pentru sărbătoarea de la anul viitor, mă pregătesc imediat după aceasta. Parcul «Sfânta Maria» arată acum minunat, este locul unde se desfășoară manifestările cultural-artistice dedicate zilelor comunei.

Cel mai mult m-a bucurat participarea oamenilor, n-am terminat de spus ce aveam de zis și imediat au venit să mă ajute. Îi simt foarte aproape, când îi văd,  îmi și vine imediat să-i îmbrățișez, să-i pup pe toți. Acesta e sentimentul pe care îl am! Și pe ei îi simt la fel. Nu există pe lumea asta sentiment mai frumos, o bucurie mai mare, decât să vezi că oamenii îți sunt alături, apreciază ceea ce faci pentru ei.

Avem dedicate două zile comunei Tașca, am vrut să fie altfel anul acesta, să apară și ceva nou. Am organizat «Seara folk», un spectacol de calitate, și oamenii iubesc muzica lui Mircea Baniciu. A venit și alt un folkist foarte talentat, Walter Ghicolescu, care este și președintele juriului la Festivalul Național «Copiii – Florile inimii». Prima zi este dedicată copiilor, cu participare lor din mai multe județe, festival în care vor fi prezente mai multe genuri de muzică, nu doar folk.  Spectacolul are loc pe scenă, dar și în jurul focului de tabără.

În Parcul  «Sfânta Maria» va avea loc, seara, și un mic festival al luminilor. Anul acesta, sărbătoarea comunei Tașca ar trebui să se numească și «Sărbătoarea sufletelor», nu doar «Flori de munte». Pentru că toată lumea prezentă în parc pune foarte mult suflet.

A doua zi, sărbătoarea va fi marcă de un Te Deum oficiat de cei trei preoți din comună. Voi transmite un foarte scut mesaj către locuitori, după care voi anunța categoriile sociale cărora le oferim diplome de merit. Încep cu oamenii care au lucrat în administrație, din momentul în care a luat ființă comuna Tașca, care mai sunt în viață, primari, viceprimari și secretari. Merită să fie apreciați, au fost în slujba obștii, au sacrificat multe clipe din viața lor pentru binele comunității. Apoi vor fi omagiați veteranii de război, care sunt tot mai puțin de la o zi la alta. Dacă nu vor reuși să vină la ziua comunei, voi merge eu la ei. Avem doi elevi care au terminat cu nota 10 pe linie, cărora le vom da și Premii de excelență, nu doar Diplome de merit. Serviciul pentru Situații de Urgență Tașca a fost premiat la foarte multe concursuri de profil, în județ și în țară, așa că va fi premiat acum și de noi, la Zilele Comunei Tașca. Avem familii care au împlinit 50 de ani de căsătorie, pe care le premiem. Am de gând, chiar dacă va fi mai greu de dus la îndeplinire, o voi face, voi premia pe fiecare om din comuna Tașca. Merită, pentru că sunt atât de buni! Dacă au o nemulțumire, o spun  în șoaptă. Dacă au o bucurie o spun tot în șoaptă. Sunt de o decență și o smerenie impecabile“, ne-a precizat, sâmbătă, Dana Ursache, primarul comunei Tașca.

Primărița Dana Ursache așa îi vede și îi percepe pe toți oamenii din comuna Tașca, nu doar la momente de sărbătoare. Ci zi de zi și ceas de ceas. Cu aceste gânduri și sentimente a candidat pentru a fi în fruntea obștii, spre aduce un strop de bucurie și un pic de mai bine în viața cetățenilor. Atâta cât vremea și vremurile îi permit.

După cum ne mărturisește, gândurile sale, planurile de viitor sunt mărețe, dar există și multe alte opreliști. Și nu doar financiare… „Avem declarat eligibil un proiect pentru canalizare, dar contractul de finanțare nu era semnat. Pentru asta am contactat un proiectat, acum facem demersurile pentru semnarea contractului de finanțare. Am depus un proiect pentru modernizarea a 5,5 km de drumuri, ne-au mai rămas în jur de 9 km de drumuri neasfaltate. Doresc să obțin finanțare pentru construcția unei săli de sport, tot din fonduri europene. Trebuie să continuăm proiectele care au fost începute. Avem multe de făcut în comună“.

Pentru asta trebuie timp, iar primarul Dana Ursache are în portofoliu său multe proiecte de perspectivă.