Ziarul „Timpul“, pași virtuali către cititori

Ziarul Timpul format electronic La 140 de ani de la apariția primului număr al prestigiosului cotidian „Timpul“, organ de presă al Partidului Conservator, la care au lucrat Mihai Eminescu, Ioan Slavici și I. L. Caragiale, colecția aflată în Fondul documentar „G.T. Kirileanu“ va fi supusă operațiunilor de digitizare și mai apoi încărcată pe site-ul instituției, astfel publicația să poată fi accesibilă publicului larg.

Această valoroasă colecție se regăsește la Piatra Neamț datorită generozității cărturarului G.T. Kirileanu, cel care s-a aplecat pentru întâia oară în istoria literaturii române asupra scrierilor politice ale lui Eminescu și care, încurajat și sprijinit întru aceasta de Titu Maiorescu, a primit – tocmai prin intermediul mentorului Junimii – volumele constituite în colecție ale ziarului, din perioada în care redactor era Mihai Eminescu.

„E un lucru absolut necesar, acela de a digitiza una dintre publicațiile celebre din România, în condițiile în care timpul însuși lucrează împotriva «Timpului», hârtia fiind, evident, vulnerabilă. Reușim acest lucru datorită compartimentului specializat din bibliotecă și scanerului realizat de colegii noștri cu bani puțini și cu eficiență deosebită. Sunt convins că demersul nostru va interesa multă lume, atât din punct de vedere al documentului, cât și datorită faptului că această publicație este legată de activitatea lui Mihai Eminescu. Ceea ce este de observat, imediat, este că, deși au trecut 140 de ani de la fondare, multe dintre noutățile de atunci, mai ales din viața publică și din viața politică, sunt parte a unei realități continue. În multe secvențe, «Timpul» de acum 140 de ani parcă ar fi apărut ieri“, a spus Adrian Alui Gheorghe, directorul Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“.

Ziarul „Timpul“ a apărut la București, într-o primă etapă între 15 martie 1876 și 17 martie 1884. La 18 martie 1884 fuzionează cu ziarul „Binele public“, apărând în locul lor noul ziar „România“. Începând cu 13 noiembrie 1889 revine la numele inițial, „Timpul“, și apare sub acest nume până pe 14 decembrie 1900. După fuziunea cu ziarul „Constituționalul“, apare din 15 decembrie 1900 sub numele de „Conservatorul“, ca organ oficial al Partidului Conservator, până la data de 15 noiembrie 1914.

Actualitatea scrierilor lui Eminescu

La „Timpul“, Eminescu și-a desfășurat activitatea de jurnalist politic timp de șase ani, în perioada 1877-1883, fiind redactor șef în 1880 și 1881.

Iată ce scria Eminescu în ziarul „Timpul“ din 10 februarie 1878, privind chestiunea Basarabiei, atât de actuală și în zilele noastre: „Cestiunea retrocedării Basarabiei cu încetul ajunge a fi o cestiune de existență pentru poporul român. Puternicul împărat Alexandru II stăruiește să câștige cu orice preț stăpânirea asupra acestei părți din cea mai prețioasă parte a vetrei noastre strămoșești. (…) Nenorocirea cea mare ce ni se poate întâmpla nu este că vom pierde și rămășita unei prețioase provincii pierdute; putem să pierdem chiar mai mult decât atâta, încrederea în trăinicia poporului român.

În viața sa îndelungată niciodată poporul român nu a fost la înălțimea la care se află astăzi când cinci milioane de români sânt uniți într-un singur stat. Mihai Viteazul a izbutit să împreune sub stăpânirea sa trei țări și să pregătească întemeiarea unui stat român mai puternic, a fost însă destul ca Mihai Viteazul să moară pentru ca planul urzit de dânsul să se prăbușească. Statul român de astăzi a trecut însă prin mai multe zguduiri și rămâne statornic, fiindcă are două temelii: conștiința românilor și încrederea marilor națiuni europene.

Dacă vom câștiga de trei ori atât pământ pe cât avem și vom pierde aceste temelii, statul român, fie el oricât de întins, va deveni o cestiune trecătoare, iar dacă ne vom păstra temeliile de existență socială, Rusia ne poate lua ce-i place și pierderile ne vor fi trecătoare. Astăzi e dar timpul ca să întărim, atât în români, cât și în popoarele mari ale Apusului, credința în trăinicia poporului român“ (Mihai Eminescu – „Opere“).

Irina NASTASIU