Zăneşteancă panicată de incendiu

incendiuÎn urma unui apel la 112 au fost chemaţi pompierii pentru a interveni la stingerea unui incendiu izbucnit la locuinţa unei familii din Zăneşti. Imediat la locul dezastrului au ajuns mai multe echipaje de militari, paramedici şi pompieri voluntari de la Roznov. „La locul indicat s-au deplasat zece subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD şi doi voluntari ai oraşului Roznov cu o autospecială de stins incendii”, a declarat sublocotenentul Andrei Grancea, ofiţerul de presă al ISU Neamţ.

Când au ajuns forţele de intervenţie, proprietara, o femeie de 64 de ani, era în plin atac de panică şi a primit îngrijiri medicale de la paramedicii SMURD, nemaifiind nevoie să fie transportată la spital. Flăcările cuprinseseră lemnele puse de proprietari la uscat lângă coşul de fum al anexei locuinţei. În urma evenimentului, au ars doi metri cubi de lemn şi s-au deteriorat 8 mp de perete din cărămidă şi lemn, placat cu lambriu din plastic. Cauza probabilă a incendiului este amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile faţă de mijloacele de încălzit, a mai spus ofiţerul de presă.

Pompierii au mai intervenit la stingerea a două incendii produse joi, unul la locuinţa unei familii din Târgu Neamţ, unde au ars acoperişul centralei termice, pe o suprafaţă de 40 mp, sufit din lambriu de lemn din acoperişul casei, pe o suprafaţă de 40 mp, s-au spart două geamuri şi s-a deteriorat centrala termică ce funcţionează cu peleţi, incendiu cauzat de un scurtcircuit la un utilaj al centralei termice. Celălalt incendiu a izbucnit la o casă din Durău, comuna Ceahlău, din cauza coşului de fum neprotejat, şi au ars  o grindă din planşeu şi doi metri pătraţi de lambriu de lemn.

Cristina IORDACHE