Zâmbetul – „cea mai frumoasă formă de relaționare”

smhttp://jurnalspiritual.eu/

Specialiștii  spun că odată cu zâmbetul vin și recompensele, întrucât zâmbetul eliberează endorfine, acele semnale ale fericirii care conving creierul că suntem fericiţi, satisfăcuţi, confortabili şi încrezători. Acesta este unul dintre motivele pentru care se poate spune că zâmbetul în primul rând ne face bine nouă, şi în al doilea rând beneficiarului.

Cercetătorii sunt de părere că zâmbetul este „un răspuns fizic involuntar la o emoție pozitivă și se manifestă prin expirații scurte și sacadate; implică o mișcare în lanț care antrenează mușchii feței, laringele, mușchii respiratori, diafragma și mușchii abdominali”.

Prin urmare, un zâmbet nu ne costă nimic, deci îl putem oferi gratis oricui și oricând.

Efectul său nu este efemer, ci îl însoțește multă vreme pe cel căruia i-a fost adresat. Unele voci sunt de părere că nimeni nu este atât de bogat și de puternic încât să nu aibă nevoie de un zâmbet.

Simțul comun ne îndreaptă spre un comportament amabil – acea obligație a fiecăruia dintre noi care dorește să conviețuiască în armonie cu semenii săi, indiferent de rasă, culoare, sex, vârstă sau situație financiară.

Să fii amabil înseamnă de cele mai multe ori a cunoaște valoarea unui zâmbet și a efectului său benefic asupra stării de spirit aceluia căruia îi este destinat.

La întrebarea  ce legătură există între cele două accepțiuni?, vom putea răspunde astfel: să știi să dăruiești un zâmbet reprezintă o dovadă de savoir fair, dar și o acțiune dictată de inimă – acea stare de bine, de servabilitate, responsabilitate sau amabilitate.

Există însă și unii indivizi care zâmbesc cu ironie ori sarcasm, însă este de recomandat a păstra sensul de bază al termenului în cauză; astfel, în locul unui zâmbet cu superioritate și forțat, mai bine rostim adevărul gol-goluț, chiar dacă uneori ne vom confrunta cu o situație de criză, cum ar fi un schimb de replici sau o tonalitate ridicată.

Conform http://www.psychologies.ro, “există 19 feluri de a zâmbi – dintre care unul singur reprezintă zâmbetul natural, cald și spontan, celelalte fiind învățate și reprezentând un cod social – este concluzia unui cercetator american din San Francisco,  Paul Ekman, care a pornit în căutarea unui popor ce trăise până atunci în izolare completă și care nu văzuse oameni din alt popor și nu auzise de nicio descoperire a lumii moderne. Ekman nu caută un paradis pierdut și nici nu voia să scrie un studiu de antropologie care să răstoarne tot ce se descoperise până la el. Voia să vadă cu proprii ochi dacă oamenii dintr-un popor complet izolat zâmbesc și dacă zambetul lor seamană cu al nostru”.

Știați că zâmbetul este sărbătorit în întreaga lume, în prima vineri din luna octombrie?

Sărbătoarea a fost inițiată de americanul Harvey Ball, creatorul “feței zambitoare” în 1963.

În această zi trebuie să ne reamintim beneficiile zâmbetului și să ne propunem să zâmbim mai mult, să nu lăsăm să treacă nicio zi în care să nu zâmbim sincer.

„Atunci când faci cunoştinţă cu o persoană nouă, un zâmbet neaşteptat trasmite că eşti deschis, interesat şi dornic pentru a începe o relaţie, fie ea de prietenie sau de muncă”, subliniază scriitoarea Roberta Gately, într-un blog pe Huffington Post.

Există păreri conform cărora zâmbetul este molipsitor, prin urmare atunci când suntem înconjurați de o atmosferă pozitivă este destul de greu să nu ne înveselim. Zâmbind sincer  le transmitem semenilor noștri un mesaj puternic de bunătate și deschidere către noi trăiri și emoții. Mai mult decât atât, afișând o expresie facială zâmbitoare vom observa că cei din jurul nostru devin mai amabili, chiar mai prietenoși.

Alexandra GÎRBEA