Vulpile dau iama prin coteţe

vanatoare de vulpi

* Vânătorii nemţeni în plină campanie de împuşcat mistreţi, vulpi şi iepuri

Nu cu mult timp în urmă, mai mulţi gospodari din judeţ s-au plâns la autorităţi că taman în prag de sărbătoare au rămas fără orătănii în poiată. Din această cauză, mai marii de la Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Neamţ au pus gând rău jivinelor aducătoare de necaz, care au făcut prăpăd prin coteţele pline cu găini îngrăşate peste an cu multă trudă, care ar fi fost numai bune pentru fripturica sau borşuleţul pentru masa de Crăciun. Dar cum vulpea cea şireată se arată în special noaptea, vânătorii au fost nevoiţi să purceadă pe dealuri şi-n codri pentru a trimite plumbi fierbinţi, care să le ciuruie bunătatea de blăniţă. Dar „roşcata” n-a făcut stricăciuni doar prin bietele găini, ci şi prin puii păsărilor care cuibăresc pe sol. În plus, nările acestui animal au adulmecat şi puii de urecheaţi, care au căzut pradă colţilor ascuţiţi, aşa cum ne-a povestit Toader Roca, mai marele vânătorilor din Neamţ: ”În ultima vreme, am avut mai multe plângeri venite din partea unor localnici din Războieni, Ţibucani, Dumbrava Roşie, Săvineşti sau Alexandru cel Bun, cărora vulpile le-au omorât orătăniile din coteţe. Pe lângă aceste stricăciuni, aceste animale atacă şi puii de iepure, precum şi ai păsărilor care cuibăresc la sol, şi mă refer aici la potârniche şi prepeliţă. Uneori, se întâmplă să omoare chiar şi iezii de căprior, abia fătaţi. Tot în această perioadă, suntem în plină campanie de vânătoare la mistreţ, iepure, şi selecţie la femelă de căprior şi cerb comun. Pentru fiecare fond de vânătoare avem aprobare să împuşcăm în jur de 15 vulpi”.

V. ANDRIEŞ