Vremea oscilează între cald și frig

*În unele zile, ploile vor fi însoțite de scurte intensificări ale vântului și descărcări electrice

Până joi, 25 mai, la Piatra Neamț vremea va fi destul de caldă, cu valori de până la 23 de grade Celsius. Apoi, până la sfârșitul acestei săptămâni timpul se va mai răci și va ploua. Aversele vor fi însoțite și de descărcări electrice. Ziua, maxima aerului va urca până la 18 grade Celsius.

Conform estimărilor realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, în intervalul 22 mai – 4 iunie, în Moldova (până la mijlocul primei săptămâni de prognoză), mediile temperaturilor maxime vor fi de 20…23 de grade, iar cele ale minimelor, de 9…12 grade Celsius. Vremea se va răci în intervalul 25-27 mai, astfel încât media temperaturilor maxime nu va depăși 18…19 grade Celsius, iar ulterior, începând cu data de 28 mai, vremea va intra într-un proces de încălzire. Astfel, mediile temperaturilor maxime vor crește de la 20…22 de grade Celsius, până spre 24…26 și chiar 28 de grade Celsius, în primele zile ale lunii iunie. Mediile temperaturilor nocturne nu vor avea variații semnificative, acestea urmând a oscila în general între 10 și 14 grade Celsius. Probabilitatea de apariție a ploilor, cu totul izolat posibil însemnate cantitativ, va fi mai ridicată în perioada 24-28 mai.
Ieri după-amiază, la ora 15, la Roman și Târgu Neamț se înregistrau 20 de grade Celsius și cu un grad mai mult la Piatra Neamț. Pe masivul Ceahlău erau 9 grade Celsius. În țară, la Calafat temperatura aerului urcase până la 27 de grade Celsius. La polul opus, pe Vârful Omu erau doar două grade Celsius.

V. ANDRIEȘ