Vremea ne ‘’colindă’’ cu ninsori de Crăciun

Meteorologii prevestesc ninsori în apropierea Crăciunului, dar nu însemnate cantitativ. Însă nu doar zăpada va da atmosfera sărbătorilor de iarnă, ci și frigul, iar acesta nu va lipsi. La Piatra Neamț, conform Administrației Naționale de Meteorologie, pe parcursul acestei săptămâni temperaturile diurne ale aerului se vor situa între 3 și minus un grad Celsius. Nopțile vor fi răcoroase, cu minime ce vor scădea chiar și până la minus 8 grade Celsius. În unele zile și vântul va sufla cu putere. Pe masivul Ceahlău va fi ger.
Ieri dimineață, la ora 9, pietrenii care au ieșit afară din case s-au îmbrăcat corespunzător frigului de-afară, respectiv un grad Celsius. Aceeași valoare era și la Roman. În Târgu Neamț, temperatura aerului arăta 0 grade Celsius. Pe Vârful Toaca se înregistrau minus 8 grade Celsius. Tot pe masivul Ceahlău, grosimea stratului de zăpadă măsura 26 de centimetri.
Ieri, între orele 5 și 20, zona de munte a județului Neamț s-a aflat sub informare de ninsori și vânt. La munte, conform ANM, în intervalul menționat va ninge, în general moderat cantitativ în Carpații Meridionali și de Curbură, unde se va depune strat nou de zăpadă. În regiunile sud-estice temporar vântul va avea intensificări de până la 45…50 km/h, iar pe litoral la rafală vor fi în jurul a 55 km/h. De luni vremea se va răci accentuat și vor fi precipitații, mai ales în jumătatea de sud a țării, la început cu precădere sub formă de ploaie, apoi mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare.
V. ANDRIEȘ