Vremea de sărbătorile Pascale, între primăvară și vară

Astăzi, la Piatra Neamț 22 de grade Celsius, iar duminică 13 grade Celsius

În acest weekend, la Piatra Neamț, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei, însă de luni, 9 aprilie valorile aerului vor trece de 20 de grade Celsius. Noaptea, minimele aerului se vor situa între 4 și 6 grade Celsius. Nori de ploaie vor apărea doar mâine, când cerul va fi mai mult acoperit. Pentru astăzi, în orașul de sub poalele Pietricicăi, temperatura aerului va urca până la 22 de grade Celsius. Cerul va fi mai mult însorit. În noaptea de Înviere e posibil să plouă. În aceeași zi, valoarea din termometre va arăta 14 grade Celsius. De Paști, timpul va fi destul de cald, cu valori maxime de 13 grade Celsius. Luni și marți se vor înregistra temperaturi și mai ridicate, respectiv 18-20 de grade Celsius. Cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab la moderat. Nici miercuri nu se întrevăd schimbări în aspectul timpului. În Moldova, în perioada 6-15 aprilie, conform estimărilor realizate folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, la sfârșitul acestei săptămâni temperatura aerului va crește treptat, de la valori termice diurne de 11 grade Celsius, în prima zi, până la 20 -21 de grade Celsius. Apoi, până spre sfârșitul intervalului de prognoză maximele diurne se vor situa, în medie, între 15 și 19 grade Celsius, valori de temperatură apropiate de normele perioadei. Temperaturile minime se vor situa, în general, între 3 și 5 grade Celsius. Trecător, și pe arii relativ restrânse vor fi ploi în general slabe cantitativ, în jurul datei de 6 aprilie și după data de 12 aprilie. Ieri după-amiază, la ora 13, la Târgu Neamț se înregistrau temperaturi mai mari decât normalul perioadei, respectiv 21 de grade Celsius. La Piatra Neamț erau cu 3 grade mai puțin. La Roman, valoarea din termometre indica 13 grade Celsius. În județ, cel mai frig era pe masivul Ceahlău, unde mercurul din termometre nu trecea de 5 grade Celsius.

V. ANDRIEȘ