Vreme friguroasă

vremeaDupă ce miercuri, 17 decembrie, în judeţ au fost temperaturi de până la 12 grade Celsius, respectiv la Târgu Neamţ, ieri, din cauza ceţii, prin tot judeţul au fost valori scăzute. De exemplu, la ora 14, pe masivul Ceahlău s-au înregistrat printre cele mai mici temperaturi din ţară, respectiv minus 6 grade Celsius!. Apoi, la nici o oră după aceea, în Roman temperatura aerului era de 0 grade Celsius. La Piatra Neamţ şi Târgu Neamţ, mercurul din termometre se oprise la un grad Celsius. Totuşi, prin unele localităţi nemţene a mai ieşit şi soarele. Tot ieri, în ţară cele mai mari temperaturi (10 grade Celsius) au fost în partea de vest a României, mai precis în Timişoara şi Lugoj.  La polul opus, la minus 7 grade Celsius gerul pusese stăpânire pe crestele Vârfului Omu.

Revenind in Neamţ, pe parcursul acestei săptămâni vremea va fi caldă, dar rece noaptea şi dimineaţa.

V. ANDRIEŞ