Vreme de plajă

*Astăzi și mâine, la Piatra Neamț temperatura maximă a aerului va urca până la 32 de grade Celsius

Vești bune pentru nemțenii care în aceste zile vor să plece în drumeții, fiindcă va fi cald și fără ploi. Astăzi și mâine, la Piatra Neamț temperatura maximă a aerului va urca până la 32 de grade Celsius. Cerul va fi mai mult însorit. Noaptea, minima aerului va scădea până la 15 grade Celsius. Vântul va sufla slab la moderat. Totuși, pentru luni, Administrația Națională de Meteorologie estimează ploi. Precipitațiile vor fi însoțite de scurte intensificări ale vântului și descărcări electrice. Valoarea maximă a aerului va arăta 29 de grade Celsius.

Ieri după-amiază, la ora 13, la Piatra Neamț și Târgu Neamț se înregistrau câte 31 de grade Celsius și cu un grad mai puțin la Roman. Pe masivul Ceahlău erau 18 grade Celsius. La aceeași oră, în țară, în Calafat temperatura aerului indica 35 de grade Celsius. Conform estimărilor realizate (pentru perioada 7-21 august) de specialiștii Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, în Moldova, până în data de 11 august, vremea se va încălzi, astfel că maximele termice vor atinge, în medie, 34 de grade Celsius, iar minimele 19 grade Celsius. Apoi va urma o scădere a temperaturilor, cu 6 grade pentru valorile maxime și 3 grade pentru cele minime, pentru ca până la finalul celei de a doua săptămâni să nu se mai înregistreze variații importante. Vor fi averse pe arii relativ extinse în jurul datei de 12 august și izolat în restul intervalului.

V. ANDRIEȘ