Vreme caldă astăzi și mâine

cald2*De miercuri se răcește și va ploua
*Ieri dimineață, pe masivul Ceahlău se înregistrau minus două grade Celsius, iar stratul de zăpadă măsura 4 centimetri

Soarele va prinde putere și la noi în județ, însă pentru scurtă vreme, respectiv azi și mâine, când cerul va fi brăzdat de câțiva nori, iar valorea din termometre va urca până la 14 grade Celsius. Nopțile și diminețile vor fi tot reci și se va forma brumă. Temperaturile nocturne ale aerului se vor situa între 0 și 3 grade Celsius. Pe masivul Ceahlău va fi ger.
Miercuri, pe 12 octombrie, în Neamț timpul schimbă iar registrul. Va ploua mocănește și va fi rece. Valoarea maximă a aerului va indica la 8 grade Celsius. Noaptea va fi mai caldă, respectiv 6 grade Celsius. Și a doua zi vor fi ploi și temperaturi scăzute, e vorba de 7 grade Celsius. Pentru vineri, Administrația Națională de Meteorologie estimează o vreme rece și instabilă. La prânz, valoarea din termometre va indica 10 grade Celsius. Sâmbătă și duminică va fi un pic mai cald, cu temperaturi maxime cuprinse între 10 și 13 grade Celsius. Dimineața se va forma ceață.
Ieri dimineață, la ora 10, la Piatra Neamț erau 7 grade Celsius și cu un grad mai puțin la Roman. La Târgu Neamț se înregistrau 9 grade Celsius. În județ, în aceeași zi, cel mai rece era pe masivul Ceahlău, unde temperatura aerului indica minus două grade Celsius, iar stratul de zăpadă măsura 4 centimetri. În țară, cele mai mari valori erau la Constanța, respectiv 11 grade Celsius. La polul opus, pe Vârful Omu se înregistrau minus 6 grade Celsius.

V. ANDRIEȘ