Mâini întinse, bătrâne împinse peste morminte, o grămadă amorfă de feţe crispate. Flăcărui de lumânări pâlpăie ici şi colo, pe morminte, fără să înfrângă, însă, întunericul. Un copil plânge undeva, certat de maică-sa. Înghesuială şi morminte călcate în picioare. Cum apare o mână ce ţine ceva, grămada se mută acolo.
-Dă şi mie, tanti, săru’ mâna!
-Ce te bagi, mă, în faţă?
-Lu’ ăsta nu-i daţi, că are sacu’ plin!
-Vreau şi eu vin şi-o felie de cozonac…
E sărbătoarea intrării Fecioarei în biserică, când se cinstesc morţii şi se dă de pomană, însă din îmbulzeala şi teatrul absurd ce se petrece printre cruci cu bătrâne împinse şi înjurate ai zice că e „sărbătoarea nebunilor”.
Ţiganii merg în hoarde bine organizate, cu sacii pregătiţi. Cum văd ceva adunare lângă un mormânt, cum dau …lovitura. Mănâncă un timp şi beau, până nu mai pot, apoi îşi umplu sacii. E mâncarea pentru godacii de acasă, care peste an hălăduiesc liberi pe maidan.
Sărăcia nu se măsoară în cimitir. Copiii învaţă supravieţuirea de la adulţi: „Du-te mă în faţă! Împinge-o pe aia…ce, eşti prost?”.
* Goana după milostenie
Un om al străzii beat, se sprijină de-o cruce cu o privire pierdută. Nu mai ştie nici el ce vrea şi încotro ar trebui să meargă. N-a mai mîncat de-o săptămână. Iar acum a amestecat ceva bucate cu mult vin, de toate soiurile.
Câteva femei fac front comun împotriva ţiganilor: „Plecaţi, mă, de aici! Chemăm poliţia! Lasă-i pe ăştia săracii, să le dăm lor”. O ţigancă căldărăreasă cu o fustă galbenă scuipă şi spune ceva pe romanes, îndepărtându-se cu toţi puradeii răzând după ea. Pe astea nu le-au dovedit. Au pierdut însă doar o bătălie.
La câteva morminte mai încolo, o bătrână gărbovă comite imprudenţa:
-Haideţi, maică, să vă dau!…
Nu termină de spus şi deja e înconjurată şi împinsă peste mormânt. Un ţigan mai cu iniţiativă îi smulge sacoşa de plastic şi întreg conţinutul se împrăştie pe cărare: felii de cozonac, câteva sandvich-uri şi vreo două lumânări.
Doi copii, unul de vreo zece ani şi altul de vreo şase, întind mâna:
-Dă şi mie un ban, sfânta zi de azi!
O femeie le întinde câte o bacnotă de 1 leu. Le înhaţă şi se aşează într-o margine să „facă casa”. Cel mai mare numără, în timp ce celălalt ţopăie pe lângă el: „Băăă, dă şi mie! Am şi iooo…”. Dar, „şeful” ştie ce vrea. Nu se lasă înduplecat. Ascunde bine banii, îi dă una după cap şi porneşte mai departe: „Hai, că avem treabă, mă!”.
* Se deschid cerurile…
Tradiţia populară spune că de Vovidenie („cea care se face văzută”) se deschid cerurile şi animalele încep să vorbească. E bine ca lumânările să ardă toată noaptea pentru cei duşi, iar cerul din noaptea de Vovidenie prevesteşte cum va fi anul următor: dacă-i senin va fi secetă, dacă plouă sau ninge va fi un an bogat, cu recoltă bună.
În curtea cimitirului Borzoghean, însă, nimeni nu face prognoze. Unii împart, iar cei mai mulţi adună. Un ţigan tânăr se plimbă ţanţoş prin faţa bisericii cu telefonul mobil lipit de ureche:
-Uite, mă plimb prin cimitir, băăăăă…ce să fac?! Şi eu, pe-acilea…
Lângă poarta bisericii negustorese de ocazie te opresc:
-O coroniţă, flori, lumânări… ceva?
Pe cărarea mare, doi ţigani tineri se înfruntă:
-Mnezeiiiiii tăi!
Se iau de gât, se împing, îşi cară pumni pe unde nimeresc. Unul e mai beat şi mai greoi în mişcări. Celălalt profită şi-l bumbăceşte bine. O pirandă încearcă zadarnic să-i despartă cu sirena ei:
-Băăăăăăăă, lasăăă-l…băăăăăăăă!
Confruntarea continuă, fără ca nimeni să îndrăznească să intervină. Trecătorii se opresc o clipă, privesc şi merg mai departe. Unul din ei cade pe un mormânt cu faţa plină de sânge. Câţiva şuţi dau alarma:
-Poliţiaaaaaaa…fugiţi, băăăă.
După câteva minute, apar „gaborii”. Doar că nu-l mai găsesc decât pe cel beat, căzut în genunchi, încercând să se ridice. Îl saltă şi-i chestionează pe ţiganii din jur. Nimeni nu ştie nimic, nimeni n-a văzut. O gaşcă de ţigani o rupe la sănătoasa printre cruci. Şi în urma lor răsună zăngănitul greu al porţii de metal.
