Vin vremuri grele pentru pieţari

Piata 1

*Certificatele de producător, numai pe bază de atestare profesională

Ministerul Agriculturii a publicat un proiect de ordonanţă privind reglementarea comercializării produselor agricole. Practic a demarat procedura de modificare a modului de acordare a certificatelor de producator agricol,  prin care se urmăreşte diminuarea fraudei din sector, dar şi controlul cantităţile de produse puse pe piaţă. Noile măsuri vor avea efecte şi asupra evaziunii fiscale, dar şi în ceea ce priveşte controlul investiţiilor pe care le face Ministeru Agriculturii , ca urmare a ajutoarelor acordate producatorilor agricoli.

Producătorii agricoli care vor să vândă în pieţe vor putea obţine certificatele numai după avizul prealabil al asociaţiilor de profil. Certificatele de producător vor fi emise, anual, pe numele persoanelor fizice şi vor conţine un sistem de codificare pentru identificarea acestora.  Înainte de a se duce la  primărie, acum producatorul trebuie să meargă la o asociaţie, care îl va recunoaşte de producator sau nu şi care îi va cere cantităţile pe care le pune pe piaţă, suprafeţele şi verifică datele producatorului. Astfel, asociaţia confirmă şi este responsabilă de ceea ce declară producatorul. De exemplu, un producator de legume nu poate spune că produce 10 tone de tomate şi încă nu ştiu câte tone de alte legume, daca are, să zicem, doar 1.000 de metri pătraţi de teren arabil.

Nu toţi producătorii vor fi obligaţi să deţină certificate de producatori, ci doar cei care vor să vândă produsele agricole şi agroalimentare pe piaţă. În prezent, certificatul de producător agricol se obţine de la primaria din localitatea de domiciliu, în baza unei cereri şi prin plata unor taxe.

Noile certificate vor fi valabile un an şi vor fi tipărite de către Compania Naţională «Imprimeria Naţională» – S.A. pe formular tipizat, cu matcă, grafică cu elemente de securizare, finisate, în carnete de câte 100 de bucaţi, cu copertă din hartie offset, numerator cu 5 cifre, bandă tricoloră în dreapta sus şi stema ţării în stânga sus. Primarii şi secretarii unităţilor administrativ teritoriale răspund de asigurarea necesarului de certificate de producător, de corecta întocmire, eliberare şi evidenţă a acestora.

În ordonanţă  se precizează clar că o mare parte a producţiei agroalimentare naţionale este valorificată în condiţii improprii pe canale comerciale necontrolabile, care eludează legislaţia fiscală, creează concurenţă neloială şi disfuncţionalităţi ale fluxului de marfă către populaţie.

 

*Certificat doar atestat!

 

Acordarea certificatului de producător se face pe baza atestatului profesional emis de asociaţiile profesionale ale producătorilor agricoli. Ulterior, se vor face verificări în teren de către persoane împuternicite de primar în acest sens. Atestarea profesională a solicitanţilor de certificat de producător se realizează de către structuri asociative profesionale, patronale ori sindicale din agricultură, constituite conform legii şi organizate la nivel judeţean,regional şi naţional, precum şi de către structurile teritoriale de consultanţă agricolă.

Aceste organizaţii vor furniza servicii de consultanţă, informare şi atestare profesioanală a solicitanţilor de pe raza teritorială a unităţilor administrativ-teritoriale unde sunt înregistrate. Tot ele vor atesta profesional solicitanţii de certificate de producător, în concordanţă cu produsele vegetale ori zootehnice, suprafaţa cultivată, efectivele de animale, pe sortimente şi cantităţi estimate, pentru valorificare, declarate pe propria răspundere.

În judeţul Neamţ sunt mai multe organizaţii profesionale, care acoperă toată paleta culturilor agricole realizate în această parte a Moldovei. Sunt asociţiile profesionale pentru cultura cartofului, sfeclei de zahăr, cerealelor şi plantelor tehnice. Asociaţii profesionale  sunt constituite şi în sectorul zootenic, pentru toate speciile de animale.

Lipsa atestatului profesionalatrage după sine neacordare a certificatului de producător. Măsurile impuse de această lege sunt foarte dure, unele chiar imposibile, care  vor face o selecţe foarte severă asupra celor care oferă produse agricole pe piaţă. Vom vedea cum va ieşi legea, după dezbaterea ei în Parlament.

Tina CONDREA