Vin furtunile în Neamț

*Aversele vor fi însoțite de vânt puternic, grindină și descărcări electrice

*Vreme instabilă în intervalul 18 -23 septembrie

Se strică vremea. Până în această noapte, la ora 21, în special în partea de vest a județului Neamț, vântul va sufla cu putere și vor fi averse moderate cantitativ.

Conform informării de ieri a Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul menţionat, temporar, vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze la rafală de 45…50 km/h, iar în Banat, Dobrogea și la munte, pe arii restrânse, de peste 55…60 km/h. În noaptea de luni spre marți (11/12 septembrie) și pe parcursul zilei de 12 septembrie, în Oltenia, Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, jumătatea de nord a Moldovei, la deal și la munte, vor fi și intervale de timp cu averse, descărcări electrice și posibil grindină, iar cantitățile de apă vor depăși local 15 l/mp și izolat 25…30 l/mp.

Pentru Moldova, în intervalul 11-24 septembrie, conform estimărilor Centrului European pentru pentru prognoze pe medie durată Reading, Anglia, la începutul primei săptămâni vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a regiunii, apoi valorile termice diurne vor marca o scădere, de la o medie de 31 de grade Celsius, la una de 23 de grade Celsius, în ziua de 13 septembrie. În zilele următoare, până în 17 septembrie, se va încălzi, iar media temperaturilor diurne va atinge 29 de grade Celsius. Va urma o nouă răcire, temperaturile maxime urmând să atingă în ultimele zile de prognoză 21…22 de grade Celsius. În ceea ce privește regimul termic nocturn, evoluția va fi asemănătoare, la început vor fi temperaturi minime, în medie, de 17 grade Celsius, în noaptea de 13 spre 14 septembrie vor scădea până spre 11 grade Celsius, apoi vor crește ușor până la 15 grade Celsius, iar după data de 17 septembrie vor ajunge din nou în jurul valorii de 11 grade Celsius. Probabilitatea de apariție a averselor va fi mai ridicată în ziua de 12 septembrie, precum și în intervalul 18-23 septembrie.

Pentru astăzi, la Piatra Neamț, ANM estimează o temperatură maximă de 29 de grade Celsius. Vântul va avea unele intensificări izolate. După-amiază e posibil să plouă. Aversele vor fi însoțite de descărcări electrice și grindină. Mâine, cerul va fi mai mult senin. Temperatura maximă a aerului va fi de 26 de grade Celsius. Noaptea, minima va scădea până la 13 grade Celsius. Joi va fi și mai rece, respectiv 22 de grade Celsius. Cerul va fi variabil. După lăsarea întunericului vor fi 8 grade Celsius. Vineri, vremea va fi însorită și caldă, cu valori de 27 de grade Celsius. În weekend, în orașul de sub poalele Pietricicăi cerul va fi mai mult senin, iar maxima aerului de 28 de grade Celsius.

Ieri după-amiază, la ora 14, la Roman și Târgu Neamț erau câte 28 de grade Celsius. La Piatra Neamț se înregistrau 27 de grade Celsius, iar pe masivul Ceahlău 17 grade Celsius.

V. ANDRIEȘ