Vin furtuni!

furtuna fulgere

Vremea schimbă foaia. În Neamţ, după o scurtă perioadă de secetă, începând cu această noapte şi până luni, 12 august, sunt aşteptate ploi torenţiale, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, ce pot lua aspect de vijelie. Izolat va cădea grindină. În această perioadă, temperatura maximă a aerului va fi cuprinsă între 29 şi 32 de grade Celsius.

Ieri, la Piatra Neamţ, mercurul din termometre a urcat până la 32 de grade Celsius. Şi la Roman a fost caniculă. La orele amiezei, temperatura aerului era de 32 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) atinsese pragul critic de 80 de unităţi.

Cald a fost şi pe masivul Ceahlău. Sus, pe creste, la ora 15, mercurul din termometre indica 20 de grade Celsius.

V. ANDRIEŞ