Unic Piatra Neamţ – CSM Lugoj 3 – 2 (-21, -22, 23, 18, 10)
Voleibalistele de la Unic Piatra Neamţ au câştigat destul de greu cu 3 – 2 primul meci cu CSM Lugoj, din turneul play off pentru locurile 7 – 8. Voleibalistele gazdă au avut ceva emoţii pentru a îşi contabiliza victoria, după ce au început prost confruntarea de sâmbătă, de la sala Polivalentă. Fără muntenegreanca Otasevic, care nu va mai reveni la echipă, şi fără Chivorchian, absentă din lot de la plecarea antrenoului Ionuţ Harbuz, fetele lui Mihaela Voivod au avut un meci foarte greu cu voleibalistele de la Lugoj, pe care le-au învins după setul decisiv. Trupa vizitatoare a început foarte bine jocul de la Piatra Neamţ şi s-au impus în primele două seturi la 21 şi la 22 şi păreau că vor obţine un succes facil pe terenul Unicului. Momentul decisiv al meciului s-a produs în setul 3, care a început echilibrat, cele două combatante au mers cap la cap până spre final, când CSM Lugoj s-a desprins la 21 – 17. În acest moment, antrenoarea Mihaela Voivod a fost inspirată, cerând timp de odihnă, iar Unic a câştigat 3 puncte consecutiv, apropiindu-se la 20 – 21. A fost momentul în care şi tehncianul oaspetelor a cerut time out, dar formaţia nu a profitat, asta şi datorită blocajelor foarte bune ale gazdelor, ceea ce nu s-a mai întâmplat până atunci, iar în final Unic a câştigat setul la mare luptă, scor 25 – 23. Impulsionate de publicul prezent la sală, voleibalistele pietrene au jucat din ce în ce mai bine, asta şi pe fondul căderii din punct de vedere psihic al fetelor de la Lugoj, şi s-au impus lejer în setul 4, la 18. Unic a condus în permanenţă şi în setul decisiv, deşi la 2 – 5 tehnicianul de la Lugoj a cerut time out, s-a impus în final la o diferenţă de 5 puncte, scor 15 – 10 şi a câştigat astfel bătălia cu 3 – 2. Victoria de sâmbătă o apropie şi mai mult pe Unic de locul 7, însă mai mare nevoie de un succes din următoarele două jocuri. Primul se va disputa sâmbătă, 26 aprilie, la Lugoj şi, în caz de egalitate, partida decisvă va avea loc miercuri, 30 aprilie, la Piatra Neamţ. În jocul de sâmbătă, Unic a evoluat cu următorul sextet: Ciocian, Iliescu, Curcă, Hambele, Mastahac, Aivănoaei şi Albu – libero, iar pe parcurs au mai intrat Munteanu şi Elisei. În primul meci pentru locurile 5 – 6, CSM Târgovişte s-a impus cu 3 – 1 în partida de pe teren propriu cu CSM Bucureşti.