Viceprimarul Misăilă a dat startul campaniei „Piatra curată“

Piatra Curata01Încă de la primele ore ale zilei de vineri, 1 aprilie, pietrenii l-au putut vedea la treabă pe viceprimarul ALDE Cătălin Misăilă în zona din cartierul Precista aflată în apropierea scărilor care duc la Stadionul Municipal. Acesta era însoțit de un grup de persoane la fel de preocupate să își folosească dotările cu care au descins pe spațiile verzi dintre blocuri: greble, mături, mănuși și saci menajeri. „Am cooptat personalul TESA de la societatea Urban și am vrut să îi convingem și pe alții, cu forța exemplului propriu, că este important să ne implicăm în acțiunile cetățenești de felul campaniei «Piatra curată“. Piatra Neamț este un oraș frumos, este orașul nostru, vremea este foarte frumoasă, iar natura a început să se împodobească cu flori și verdele crud al ierbii. Ar fi păcat ca toate acestea să fie pătate de mizerie, ar fi păcat ca deprinderile necivilizate să învingă bunul simț“, a declarat Cătălin Misăilă într-o scurtă pauză luată de la greblat.

Campania de igienizare „Piatra curată“ are deja o tradiție, fiind ajunsă la cea de-a patra ediție. Anul acesta, „Piatra curată“ a demarat în ultima zi a lunii martie, cu o întâlnire a asociațiilor de proprietari, care au posibilitatea să solicite de la Primărie puieți de tei și butași de trandafir.

Urmează ca marți, 5 aprilie, primarul Dragoș Chitic să se întâlnească cu reprezentanții instituțiilor de învățământ și ai ONG-urilor care doresc să se implice în această campanie.

Conform unui comunicat de presă, toți cei care doresc să se alăture campaniei, persoane fizice, sunt rugați să ia legătura cu președinții asociațiilor din care fac parte. De asemenea, ONG-urile și agenții economici care nu s-au înscris deja în campanie și doresc să o facă sunt rugați să apeleze numărul de telefon 0233210872. (M.B.)