Liviu are vârsta de 42 de ani și este un om realizat. Este de profesie avocat și a fost căsătorit de două ori. I-a plăcut viața frumoasă și bună, dar foarte mult și băutura. Atunci el se simțea foarte bine și în largul lui. Liviu a suferit un atac cerebral, iar medicii au reușit să-i salveze viața în ultimul moment, dar i-au cerut să ducă o viață mai liniștită și să fie mai ponderat. Liviu a intrat într-o depresie puternică.
Dorea foarte mult să facă dragoste – relații sexuale – dar de teamă că aceasta are să-l doboare și va muri, a renunțat. Dar, cu cât se gândea la indicațiile date de medici, cu atât mai mult intra într-o stare de frustrare și de anxietate depresivă puternică. Nu știa ce să mai facă. Boala l-a limitat și bineînțeles că i-a limitat și libertatea lui de a alege tot ce este bine pentru el.
Doina a ajuns la mine după recomandarea medicului, care i-a spus că mai are de trăit câteva săptămâni și care i-a sugerat că este bine să meargă la un psiholog. Doina suferă de cancer cu metastaze. Când a venit prima dată la mine, nici nu a putut să stea așezată pe un scaun. Trebuia să stea într-un pat. O dureau toate oasele. Atunci lua morfină într-o cantitate puternică, o dată la o oră.
Mi-am pus, încă de la prima întâlnire cu aceasta, întrebarea la care nu am găsit nici până astăzi un răspuns – Merita să vină din orașul ei până la mine, să cheltuiască o sumă de bani destul de mare, în condițiile în care ea abia putea sta în mașina condusă de soțul ei? Oare tot efortul acesta nu va fi în zadar?
Doi ani de zile Doina a venit la mine la cabinet. La început o zi pe săptămână, iar apoi de două ori pe săptămână. Am reușit să înlăturăm dependența de morfină de la o dată la o oră, la o dată la 7 ore. Durerile Doinei au fost insuportabile. De multe ori mă întrebam ce este mai important – să-i prelungesc viața sau să scurtăm durerea? Pe parcursul acestor doi ani, Doina a reușit să-și facă o autoapreciere asupra vieții ei, de când era mică și până în prezent și să pună în balanță deciziile luate de membrii familiei, cum ar fi: mama ei, tatăl, soțul și copiii ei. Datorită acestor ședințe Doina a reușit să ajungă la concluzia unde a greșit și ce putea să facă în astfel de situație.
Îmi amintesc, că într-o zi mi-a povestit, că a lucrat ca inginer într-o mină și acolo a cunoscut un bărbat. Ei au petrecut foarte mult timp împreună. Au ajuns să se iubească. Din păcate nu a avut curajul să pună capăt relației cu soțul, i-a fost teamă de ce are să spună lumea și mai ales ce se va întâmpla cu cei doi copii ai ei. Pe lângă evoluția și progresele psihice pe care le-a făcut și cu toate că boala era într-o fază foarte avansată, Doina a primit o veste bună și anume că imunitatea a reușit să-i crească și să învingă parțial cancerul, iar în urma unor examinări, metastaza nu a mai evoluat, ceea ce arată că de multe ori rezultatele pozitive sau negative nu depind numai de noi.
Soțul său a avut un cuvânt decisiv de spus. Dacă la început a crezut că moftul acesta – de a veni la cabinetul meu – va dura o perioadă scurtă și ea va muri, el a văzut reacția pozitivă la tratament din bine în mai bine și după aproape doi ani a pus capăt relațiilor pacient-psihoterapeut, când a justificat că nu mai are posibilități financiare pentru a continua ședințele soției sale, cu toate că eu am tratat-o 6 luni de zile fără niciun onorariu. După 3 săptămâni de la încetarea ședințelor am primit o veste proastă și anume – Doina a decedat.
Am scris acest articol dintr-o dilemă care mă interesează foarte mult. Cum trebuie să ne comportăm și ce atitudine trebuie să avem legat de prelungirea sau oprirea vieții? Trebuie și merită să urmăm un program strict pe care ni-l indică medicii și să respectăm tratamentul zilnic, pentru a avea rezultate și o viață mai bună? Dar de multe ori nu mai putem schimba nimic. Cel mult putem opri regresia, ori în cel mai rău caz, când o persoană este într-o formă deplorabilă (cum ar fi o plantă care trăiește din punct de vedere biologic, dar nu mai are viață din alt punct).
Oare trebuie să ne străduim? Trebuie să facem tot ce ne stă în putință, întrucât viața este mai importantă decât orice pe această lume?
În ultimele două săptămâni am avut un caz despre o fată care a intrat înainte cu 2 ani într-o stare de depresie puternică. Singurul lucru la care se gândea era moartea. Fata era sub tratament psihiatric și se vedea că medicamentele îi afectaseră gândirea, efectul și percepția. Totuși am încercat să văd dacă folosirea unei metode psihoterapeutice poate să o ajute, să iasă din acea stare. Din fericire, atât a mea cât și a familiei ei, fata a reacționat foarte bine la intervențiile psihoterapeutice. Și acesta este un caz care îmi confirmă încă o dată mie că noi trebuie să luptăm, să fim mult mai înțelegători, să depunem tot efortul și să ajutăm pe cel existent în nevoi, dacă putem să-i îmbunătățim cât de puțin calitatea vieții lui. Dar dacă nici intervenția noastră nu ajută, iar omul este hotărât să decidă singur, trebuie respectată gândirea lui și libertatea de a alege.
Așa că, statistica privind durata medie de viață sunt fluctuante. Într-adevăr, obiectiv vorbind, în ultimii 40 de ani, s-a simțit o ridicare a nivelului vieții, dar cu cât se trăiește mai mult, complexitatea individuală crește și trebuie pus un accent mai puternic și mai amănunțit despre felul cum vede și reacționează fiecare în modul lui subiectiv, față de aceste cuvinte care se numesc calitatea vieții.
Dacă o persoană la vârsta de 65 de ani s-a îmbolnăvit de Parkinson și după 7 ani calitatea vieții lui s-a redus în așa fel încât nu mai este stabil să meargă, nu mai poate ține un pahar în mână ca să bea și depinde altul din toate punctele de vedere, acest om trebuie să accepte că aceasta este viața cu voia lui Dumnezeu și trebuie să se adapteze și la mai rău.
Dar sunt persoane care, atunci când trăiesc această cădere și își spun că în curând calitatea vieții lor va fi mai rea și nu vor mai judeca bine, ei sunt dispuși să lase o scrisoare și din comportamentul cărora reiese că au discernământ și că vor să-și termine viața într-un mod frumos și fără suferință, lucru care din păcate trebuie acceptat și înțeles că sunt și oameni de acest fel.
Închei aceste rânduri într-o zi foarte sfântă la creștini, care este legată de Paște. Dacă în această zi Iisus a înviat, acest simbol de Înviere se prezintă în două moduri – modul fizic și modul spiritual. Același gând este legat de dilema pe care am spus-o și are o legătură foarte strânsă cu simbolistica Paștelui. Aștept sugestiile și comentariile dvs.
Cu respect,
Doctor Miron Itzhak, psiholog clinician principal cu drept de supervizare
Piatra Neamț, str. Mihai Eminescu nr.3, bl.D-4, sc. B, ap.37
Telefon:0233/236146; 0724/225214; 0747/627971.