Veste proastă pentru pietreni, refacerea pieței se lasă încă așteptată

piata1Refacerea Piețe Centrale din Piatra Neamț se lasă încă așteptată. Deși a fost preluată de Compania Națională de Investiții (CNI) și se spera că, odată investiția aprobată și licitația făcută, se va trece la construirea noii piețe, se pare că veștile bune nu se grăbesc să apară. „Conform înștiințării Companiei Naționale de Investiții, se pare că mai traversăm o iarnă fără o construcție nouă. Păcat, pietrenii meritau mai mult!“, ne anunță pe propria pagină de Facebook primarul interimar Dragoș Chitic, anexând și o copie după adresa trimisă de CNI către pietreni.

Astfel, aflăm că cei de la CNI nu au avut suficient timp la dispoziție, deși au avut un termen de 25 de zile de la deschiderea ofertelor și până la data la care trebuiau să desemneze un câștigător, din 22 septembrie în 16 octombrie, pentru a analiza ofertele firmelor care s-au înscris la licitația pentru construirea Pieței Centrale. Nu avem nici o dată exactă până la care se vor decide, tot ce știm este că „autoritatea contractantă (n. red. CNI) va prelungi perioada de stabilire a ofertei câștigătoare, până la semnarea raportului procedurii“.

Până când cei de la CNI vor desemna câștigătorul, iar firma în cauză se va apuca și de lucrări, piețarii rămân să îndure frigul și să se bucure doar de cortul pe care compania Urban a anunțat că vrea să-l cumpere și să-l monteze în fosta piață până la 15 noiembrie.

Andreea AMARIEI